17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Electroutil 2006“ - un eveniment trei in unu

„Electroutil 2006“ – un eveniment trei in unu

Saptamâna viitoare, Teatrul National „Marin Sorescu“ va fi gazda a trei manifestari expozitionale organizate de Camera de Comert si Industrie (CCI) Oltenia. Acestea se vor desfasura concomitent, in perioada 3 – 7 octombrie 2006, intre orele 10.00 – 18.00.


Manifestarea cu cea mai mare „experienta“ este „Electroutil 2006“, aflata la cea de a XV-a editie. Evenimentul va oferi craiovenilor posibilitatea de a vizita standurile a peste 45 de firme care vor expune o gama larga de masini, utilaje, instalatii industriale cu actiune electrica, produse electronice, electrice si electrocasnice, centrale termice, tâmplarie PVC.


Alta manifestare expozitionala organizata saptamâna viitoare la Teatrul National „Marin Sorescu“ este cea de-a doua editie a „Salonului IT si Telecomunicatii“. Potrivit comunicatului de presa al CCI Oltenia, la acest salon vor expune firme din domeniul tehnicii de calcul, telefoniei fixe, transmiterii electronice de date. Triada va fi completata de „Salonul Autoshow Oltenia“ – editia de toamna, care se va desfasura pe esplanada teatrului. La acesta vor participa atât dealeri auto, cât si firme care comercializeaza piese si accesorii auto. Trendul ascendent al pietei de profil, determinat si de amploarea serviciilor financiare conexe, se va reflecta in prezenta a numeroase branduri auto, precum si intr-o gama crescuta de oferte de achizitie. Reprezentantii Camerei sustin ca vizitarea târgului va conduce la o rapida informare despre ofertele comerciantilor, economisindu-se timp pretios.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS