12.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTelenovela cu acte false la Cârcea

Telenovela cu acte false la Cârcea

Intr-un litigiu pentru un teren la Cârcea apar de la o zi la alta acte si adrese contradictorii emise de o autoritate publica, astfel ca, in loc sa se linisteasca, proprietarii care revendica pamântul au ajuns la limita rabdarii.


Patru adrese cu acelasi numar de inregistrare, dar cu alt continut, ale Primariei Cosoveni, doua titluri de proprietate cu aceleasi caractere de identificare, dar cu rubrici diferite, emise de Prefectura Dolj si alte documente de autoritate care se bat cap in cap au iesit la iveala in numai doua luni intr-o disputa pentru un teren de 3.000 de metri patrati cu iesire la drum european, din comuna doljeana Cârcea. Urmarile intrarii in circuitul civil a acestor acte sunt procesele penale si civile fara numar, amenzile, prezenta cu mandat la instante si alte asemenea actiuni care i-au adus pe cei implicati la exasperare. Combatantii, Tania Mindra, pe de o parte, si Ilie Manea, Marin Dinu si Laurentiu Purcaru, pe de alta parte, au semnat deja sute de declaratii, incepând cu anul 1997, au depus la dosarele stufoase sute de documente si au facut zeci de drumuri pe la institutiile statului impreuna cu primarii din Cosoveni, Andrei Dinu si Ilie Dumitru, si fostul secretar al Primariei Cosoveni, Dumitru Diaconu, pentru a lamuri situatia celor 3.000 de metri patrati. Din nestiinta sau din dezinteres, edilii au eliberat schite si adrese catre instante sau catre solicitantii implicati, care mai de care mai aiuritoare, iar beneficiarii acestora si-au facut reciproc plângeri penale pentru uz de fals si s-au dat in judecata pentru anularea titlurilor obtinute in baza acelorasi inscrisuri.


Acuzatii de fals


Tania Mindra revendica acei 3.000 mp in temeiul unui contract de vânzare-cumparare incheiat gratie unei adrese a Primariei Cosoveni, nr. 1.550, din august 1997, considerata falsa de Parchetul de pe lânga Judecatoria Craiova. Aceasta sustine, la rândul sau, ca trei dintre documentele prin care a fost revocata adresa 1.550 sunt false. „Cum explica domnul primar sau domnul secretar ca au semnat patru adrese cu numarul 524, in 1998, dar cu continut diferit, prin care nu mai recunosc ce scrisesera in adresa cu nr. 1.550? Va spun eu: au dat adresele cum le-au cerut aceia care vor sa-mi ia terenul (Manea, Dinu si Purcaru – n.r.). Daca admitem ca una exprima realitatea, cum ramâne cu celelalte trei?“, se intreaba Tania Mindra.


Fostul secretar, Dumitru Diaconu, a evitat sa discute cu reporterii GdS, dar actualul primar al comunei Cosoveni, Ilie Dumitru, sustine ca nu in jurul acelor adrese se invârteste afacerea. „De fapt, acele hârtii, pe care nu eu le-am semnat, difera doar ca forma. Ele atesta, intr-un fel sau altul, ca, la data când Tania Mindra a obtinut acel contract de vânzare-cumparare, vecinatatile terenurilor nu fusesera stabilite oficial, lucru pe care si eu pot sa-l confirm. Am mai spus ca, daca nu se grabeau sa puna mâna pe acel pamânt cu fel si fel de titluri si asteptau sa se stabileasca intâi vecinii, nu s-ar mai fi ajuns aici“, a declarat Ilie Dumitru.


Tania Mindra mai reclama titlul de proprietate al familiei Purcaru, nr. 50-59498, din 9 august 1993, emis in doua exemplare, dar cu un vecin schimbat la rubrica „curti, constructii“. „Cu acestea au incercat (familia Purcaru – n.r.) sa induca in eroare instantele“, a spus Tania Mindra. In replica, cei vizati sustin ca tocmai Mindra a contrafacut acel titlu, pentru a-i acuza pe ei. „Titlul nostru valabil e unul singur si continutul sau reiese si din Registrul Agricol si din alte documente ale Primariei Cosoveni“, a spus Laurentiu Purcaru. Specialistii Prefecturii Dolj ne-au asigurat ca vor cere si ei o expertiza a variantelor titlului de proprietate 50-59498. Conflictul va fi aplanat, cel putin scriptic, numai de instantele de judecata, care au de confruntat, la fiecare noua sedinta, alte vrafuri de schite, autorizatii si raspunsuri ale administratiei si altor institutii publice doljene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS