7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePolitistii comunitari simuleaza aviara

Politistii comunitari simuleaza aviara

Speriate de aparitia a tot mai multe focare de gripa aviara in localitatile din tara, autoritatile locale craiovene au decis sa ia masuri de prevenire. Politistii comunitari vor urma un curs intensiv de instruire, potrivit viceprimarului Gheorghe Nedelescu. „Chiar daca acum nu avem probleme, nu se stie daca nu vor aparea. Pentru a nu bâjbâi in intuneric, in cazul in care vom fi afectati, am decis sa luam masuri din timp. Agentii comunitari vor lua de la Directia Sanitar-Veterinara (DSV) Dolj toate actele in care este stipulata modalitatea de actiune in aceste cazuri. Pregatirea se va desfasura pe o perioada de o saptamâna, dupa care vom incerca sa realizam o simulare pentru a vedea daca au invatat lectia“, a declarat Nedelescu. Desi recunoaste ca initiativa primariei este laudabila, directorul DSV Dolj, Andrei Butaru, sustine ca politistii comunitari nu trebuie sa isi dea doctoratul in gripa aviara. „Nu am nimic impotriva, le voi pune la dispozitie legile, insa nu stiu ce vor intelege din ele. Ei nu trebuie sa studieze, ci sa respecte anumite ordine pe care le vom da noi, sa actioneze când va fi cazul. Singura lor grija va fi sa asigure protectia in eventuala zona contaminata. In nici un caz nu vor face ei injectii sau dezinfectari“, a precizat Butaru. In schimb, Constantin Petrescu, directorul Politiei Comunitare, sustine ca subalternii sai trebuie sa stie exact ce trebuie sa faca in cazul in care gasesc pasari moarte, ori este identificat un focar. „Nu este un curs special. In programul zilnic de pregatire profesionala vom include si tema gripei aviare. Le vor fi prezentate modalitatile standard de actiune pe ordine publica, atunci când exista suspiciuni“, a mai spus directorul Politiei Comunitare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS