10.9 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024

S-a nascut Speranta!

Dezastrul petrecut in satele doljene a tulburat o tara intreaga. Posturi de televiziune si de radio nationale si locale, ziare au relatat in fiecare zi evenimentele care au schimbat definitiv viata a mii de oameni. Inca de la inceput, reporterii Gazetei de Sud au fost acolo, incercând, pe cât posibil, sa-i aduca pe cititori aproape de inimile celor napastuiti. Au reusit. Zeci de telefoane s-au primit zile la rând, pentru a se oferi un sprijin sinistratilor. Zeci de oameni au dorit sa ofere putin sau mai mult pentru acei oameni ingenuncheati de natura. Asa s-a nascut Speranta. Tone de alimente, apa, suc, haine, produse paramedicale, corturi, saci de dormit, medicamente (in valoare totala de 29.800 RON, 298 de milioane de lei vechi) au sosit necontenit la redactie toata saptamâna. Iar astazi, Caravana noastra, a tuturor – a Sperantei – va pleca in Rast si Negoi, acolo unde mii de suflete asteapta un gest, un semn ca inca nu e totul pierdut. Ca in noaptea sfânta a Invierii Domnului cineva se gândeste la ei. Ca Speranta traieste!


GdS


Fundatia „Gazeta de Sud“ le multumeste tuturor celor care au raspuns apelului umanitar lansat marti, la numai trei zile de la evenimentele dezastruoase.


GCP, SC MARATHON DISTRIBUTION SRL, SC PAN GROUP SA, SC TOPWAY SA, SC EGIPTEANUL VALUTA SRL, SC LACTIDO SA Craiova, SC ATCOM SCM, SC PASAJ SRL, SC MEDEUS & Co PRODIMPEX SRL, SC IT SIX GLOBAL SERVICES, SC MIAMI SRL, Hipermarket PRAKTIKER Craiova, SC ELSACO ELECTRONIC SRL, SC SORIMED CONSULT SRL, POLICLINICA ELGA, TOP GEL, SC TRADE LAND SPEDITION, SC ERPIA SA, SC LUTEREC IMPEX SRL, FARMACIA PROVITA, FUNDATIA ETHOS, SC FAELA SRL, MEFIM AGRO SRL, postul de televiziune 3TV Craiova, stilistul Marian Cotoi, creatorul de moda Mircea Barbulescu, oamenii de afaceri Marian Jean Marinescu, Ion Groza si Horatiu Buzatu, dar nu in ultimul rând cetateni obisnuiti care au vrut sa le ofere, in prag de sarbatoare, un strop de bucurie si lumina sinistratilor din Rast si Negoi: Alex Ioan Salan, Stefania Stegaru, Adrian Rotaru si domnul Ene. Le multumim din suflet! Sa le fie Pastele luminos, precum inimile lor generoase!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS