Nu e cocosata, nici vreun neg paros nu-i impodobeste vârful nasului. Nu sacrifica animale, in descântece de neinteles si nici nu face sa dispara inelele de pe degetele clientelor. Nu are vreun glob de cristal fermecat si nici vreun salon obscur, captusit cu matasuri si catifele. Doar o baraca de tabla si carton, incalzita la aeroterma. Si, zice vrajitoarea Marieta, multa credinta in Dumnezeu.
Oltenii – reticenti la vrajitorii
Alaltaieri nu i-a pornit masina, asa ca a trebuit sa-si amâne programarile. Ieri insa, Marieta
s-a trezit cu noaptea in cap. Nu putea sa-si lase balta inca o zi clientii! Dupa câteva ore de sfortari, ba ale ei, ba ale lui barbatu-sau, vrajitoarea a reusit sa-si urneasca Dacia intepenita de ger. Fara magie, totusi. Doar cu niste apa incalzita turnata pe butelie. La zece era la birou, dupa program. Iar la unsprezece rezolvase deja doua cazuri. Acum isi incalzea mâinile la o aeroterma obosita, asteptând sa mai pice cineva.
„Cu vremea asta, nu prea se inghesuie oamenii“, marturisi vrajitoarea identitatea dusmanului cu care se lupta de saptamâni bune. „Altceva e vara. Atunci nu am timp nici sa respir. Nici acu’ nu ma plâng – am clientii mei pe care-i «tratez» de ceva vreme. Vin care stiu ca le fac bine. Oricum, aici, in Oltenia, nu prea se incred oamenii in lucrurile astea. Si mai e si saracia. Ca au probleme de rezolvat tocmai aia fara bani. Ailalti nici nu-si bat capul…“, facu ea repede portretul craioveanului prea putin ispitit de magie.
Ustensile aduse de pe meleaguri sfinte
Schimbând pe rând mâinile la aeroterma, Marieta incepu sa-si faca ordine printre lucruri. Cartile de tarot roase – 35 cu toate, luate acum zece ani pe comanda din Ungaria, ghiocul innegrit adus de ea din Spania – „cu care adevarul e ca nu se ghiceste pentru ca nu vezi nimic in el, se lauda alea care zic asa, cu el se fac numai descântece“, crucea de lemn luata de la o manastire mare din Italia, mirul venit tocmai de la Ierusalim. Cu toata aceasta recuzita de provenienta straina – dar mult mai sanatoasa si „mai sfânta“ decât cea autohtona, dupa cum spune Marieta – asezata pe ziarele de pe masuta de fier, cu scaunele stâlciate de alaturi si perdeaua de nylon roz cârpind fereastra, „biroul“ nu aduce deloc cu vreun tarâm vrajitoresc. Ba dimpotriva. Baraca de patru metri din carton dezlipit la incheieturi, in care gerul lui ianuarie se lafaie in voie, pare mai degraba vreun chiosc de vechituri decât un loc unde oameni din toate colturile tarii vin sa-si schimbe destinul, sa-si vindece bolile, sa-si gaseasca scrisa. Aspectul acesta insa nu pare sa o deranjeze pe Marieta.
Harul i-a venit de Sus
Cu toate miracolele infaptuite, cu toti oamenii importanti care i-au calcat pragul gheretei, saracia in care-si desfasoara activitatea este pentru ea o innobilare.
„Cu harul pe care mi l-a dat Dumnezeu, puteam usor sa fac si eu ca alte «colege» – sa cer milioane pentru nimic, sa fur bijuteriile ori casele clientilor. Mie nu mi-a trebuit asta. Am cerut lui Dumnezeu o camera si el mi-a dat trei: la tara, la Gighera. Imi ajung. Sau ce, n-as putea sa fac un descântec si pentru mine, sa am mai multi bani, sa fac din locul asta un adevarat salon demn de o vrajitoare ca mine? Dar nu am nevoie. Mie imi ajunge sa am credinta si speranta in Dumnezeu si sa incerc, prin puterile mele, sa-i ajut pe cei care au nevoie de mine“, incepu vrajitoarea sa-si destainuiasca gândurile, si nu pe vreo pasareasca de neinteles, ci intr-o româna corecta si coerenta.
Româncele si nemtoaicele – inselate de barbati
Si pentru ca tot nu pica vreun client, vrajitoarea Marieta se apuca de povestit. Ca ea face de magie alba – dovada cartile cununate de noua ori in biserica – adica numai de bine, cu cruce si apa sfintita. Ca s-a apucat de ghicit la 18 ani – acum are 38 – când i-a aparut in vis o batrâna care i-a spus când si unde o sa gaseasca niste carti si cum sa ajute oamenii cu ele. Ca a „lucrat“ pâna acum cinci ani in Arad, unde era bine cunoscuta pentru minunile infaptuite. A calatorit mult, prin mai toate tarile Europei, de unde si-a adunat cea mai mare parte a materialului necesar prestarii serviciilor magice. Ca si italiencele, si nemtoaicele au aceeasi soarta ca si româncele: sunt inselate de barbati. Si ca sa-i aduca pe calea cea dreapta, apeleaza la vrajitoare. Cel mai mult ii place sa intre in biserici, dar intotdeauna are o problema: incepe sa plânga. Ca dupa o boala grava, de care s-a vindecat acum cinci ani numai prin credinta in Dumnezeu, a venit in inima Olteniei sa o ia de la inceput. A inchiriat chioscul de pe Nicolae Balcescu si s-a apucat de vindecat suferinzii si de fericit nenorocitii. Ca nu i-a luat mult sa i se duca faima in oras, stârnind chiar invidii in bransa vrajitoarelor locale. Si-a vazut insa de treaba ei, fara scandal, fara sa-si faca vreo publicitate costisitoare. S-a multumit cu clientela fidela pe care si-a câstigat-o in timp. Banii nu au curs si nu curg de pe ea nici acum – ca sa plateasca chiria chioscului, tocmai a amanetat ghiulurile lui barbatu-sau. Dar
nu-si face probleme din pricina asta, important este sa fie ea impacata cu oamenii si cu Dumnezeu.
„Ca stiu ca n-o sa mostenesc nici lumea, nici pamântul! Dumnezeu nu te primeste cu bogatii, ci cu ce ai in suflet…“.
Formula magica este rugaciunea
Usa baracii se deschise, intrerupând discursul Marietei. Nou-venita statu o clipa in usa, apoi inainta pâna la masuta cu aeroterma. Purtându-si elegant hainele scumpe, cu diplomatul intr-o mâna si cu manusile de piele in cealalta, femeia parea
de-a dreptul ratacita in ghereta de carton.
„Buna ziua, doamna Vali“, o recunoscu dintr-o privire vrajitoarea. „Ce faceti, cum va mai simtiti? Sunteti bine?“.
Doamna se aseza pe scaun sa-si traga sufletul. Când reusi sa se linisteasca, incepuu sa se destainuie:
„Mai, Marieta, nu stiu ce sa mai fac, zau. Am urmat intocmai sfaturile tale. Mi-a mers bine, excelent chiar. Cred ca tocmai din acest motiv am uitat ce trebuia sa fac in continuare… Cu atâtea treburi pe care le am la firma, contractele, angajatii… Toate astea mi-au rapit timpul. Asa ca, de câteva saptamâni, problema a reaparut. Acum reusii sa fug câteva minute sa te vad. Numai tu poti sa ma ajuti, stii doar. Si promit ca de data asta te ascult intocmai!… “.
Nici nu termina bine ce avea de spus ca Marieta pregatise totul – lingura, apa, lumânarile. Si in timp ce doamna Vali isi facu de trei ori cruce, vrajitoarea incepu descântecul. Nu boscorodit in vreo limba de neinteles, nici invocând vreun zeu al intunericului. Ci clar, raspicat, solemn, de parca ar fi citit din Biblie: „Preacurata Fecioara Maria, alunga raul din casa, viata si inima lui Vali si adu-i, Preasfânto, liniste, si pace, si bucurie…“.
„Lucrez numai cu magia alba si cu cele sfinte!“
Nici nu sfârsi bine de „tratat“ clienta, ca-i suna mobilul. Era Irina, studenta si veche cunostinta, care avea nevoie urgent de o consultatie. Marieta isi verifica agenda si o programa. Ziua urma sa fie aglomerata.
„Nu fac cine stie ce pricopseala“, explica vrajitoarea, „Nu am tarife exorbitante ca in alte parti. Da fiecare ce poate. Cât sa supravietuiesc cu barbatul si cu copiii. Câstigul meu este unul singur: bucuria ca am ajutat, cu harul de la Dumnezeu, pe cei in nevoie. Fie ca le-am facut de boala, de impreunat, de dezlegat cununii, de spor in afaceri, de liniste si intelegere in casa, de bine le-am facut la toti, ca lucrez numai cu magia alba si cu cele sfinte!“.
