17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Scurte stiri

Inca 1,2 miliarde din fondul de rezerva pentru reparatii de scoli


Consiliul Judetean (CJ) Dolj a alocat din fondul de rezerva pe 2005 circa 1,2 miliarde de lei pentru repararea citorva scoli din teritoriu. Suma a fost distribuita institutiilor de invatamint din localitatile Mischii, Bulzesti, Bralostita, Brabova si Cosoveni. Localitatile in cauza au cerut suplimentarea fondurilor, care sint insuficiente fata de reparatiile care trebuie facute. Administratia judeteana asteapta insa noi fonduri de la guvern, asa cum s-a promis, inainte sa ia vreo decizie. Singura scoala care a primit o suplimentare de 100 de milioane de lei este cea din Cosoveni. (B.G.)


Incepe concursul pentru suplinitorii calificati


Peste o suta de suplinitori calificati s-au inscris la concursul din 1-2 septembrie pentru ocuparea de posturi, catedre sau ore vacante din invatamintul preuniversitar doljean. Mihaela Jianu, inspector cu evidenta si miscarea personalului didactic in cadrul ISJ Dolj, spune ca pe 1 septembrie se sustin probele practice, care sint eliminatorii, la disciplinele vocationale, la informatica, maistri instructori, precum si la cele din Clubul copiilor. Proba scrisa a concursului se va desfasura pe 2 septembrie la Grupul scolar de industrie alimentara „Ilie Murgulescu“ din Craiova. Inspectoarea Jianu precizeaza ca exista posturi de invatator si educator pentru care nu se organizeaza concurs, chiar discipline, cum ar fi fizica, chimia, biologia, deoarece toate posturile vacante au fost ocupate in etapele anterioare. (C.I.)


Brâncusi – curs optional in scolile gorjene


Un consilier local din Tirgu Jiu a propus introducerea unui curs optional in scolile gorjene despre viata si opera marelui sculptor Constantin Brâncusi. Elena Roata a spus ca trebuie incheiat un parteneriat intre Inspectoratul Scolar Gorj si Centrul de Arta si Cultura „Constantin Brâncusi“, unitate care se afla in subordinea Primariei Tirgu Jiu: „Am propus un parteneriat intre cele doua institutii, pentru incurajarea cunoasterii operei lui Brâncusi“. (A.I)


Locuri vacante la scolile de politie


Inspectoratul Judetean de Politie Vilcea efectueaza, in perioada 1-30 septembrie, recrutari de candidati pentru concursul de admitere la Scolile de Agenti de Politie Cimpina si Cluj, precum si la Scoala de Agenti de Politie de Frontiera Oradea. Pentru Scoala de Agenti de Politie Cimpina au fost scoase la concurs 1.000 de locuri pentru baieti si 400 de locuri pentru fete. La Scoala de Agenti de Politie Cluj sint disponibile 250 de locuri pentru baieti si 50 pentru fete, iar la Scoala de Agenti de Politie de Frontiera Oradea sint 450 de locuri pentru baieti si 100 de locuri pentru fete. Pentru inscrieri, doritorii vor lua legatura cu inspectorul principal de politie Mugurel Barbu, din cadrul Serviciului Management Resurse Umane al Politiei Vilcea, la telefonul 0250/703106. (I.P.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU