Criminali, hoti si poate si oameni nevinovati carora justitia oarba din România le-a jucat feste… Cam asa i-am putea numi pe cei care au primit din partea statului „cazare“ gratuita la Penitenciarul de Maxima Siguranta din Craiova. Aici convietuiesc 1.800 de detinuti. Viata din celule devine „film de actiune“ cind unii dintre „chiriasi“ gasesc folositor taiatul pe mina, altii se cred rastigniti si-si bat cuie in cap. Cert este ca majoritatea detinutilor incearca sa se impuna in fata colegilor de detentie printr-un comportament agresiv. Pentru ca este mare aglomeratie pe metrul patrat, o parte dintre ei dorm cite doi in pat. Insa toti asteapta acelasi lucru – eliberarea.


In lumea borfasilor si criminalilor, viata in penitenciar este considerata ca un pension de domnisoare. Pentru oamenii cinstiti, penitenciarul este doar locul unde infractorii se duc „la odihna“. Putini stiu insa ca in momentul in care ajungi la Penitenciarul de Maxima Siguranta nu mai ai personalitate, acolo fiind un simplu detinut, un numar, care trebuie sa urmeze anumite reguli bine stabilite.


Inchisoarea – boala fara tratament medicamentos


In opinia lui Danut Lica, medic sef al penitenciarului, inchisoarea din Craiova are acelasi efect ca si celelalte inchisori din lume: „Toate te priveaza de libertate. Privarea de libertate scade imunitatea organismului si prin urmare detinutii devin mai bolnavi. Intervine sindromul de claustrare care scade pragul de declansare al patologiei in detentie (riscul de imbolnavire este mai mare). Un incarcerat este mai expus bolilor din cel putin doua motive: primul ar fi acela ca si-a pierdut libertatea si al doilea ca traieste intr-o colectivitate restrinsa. Cele mai intilnite afectiuni la detinuti sint cele cardiovasculare, care se manifesta si la tineri. Au fost aici si puscariasi care au murit din cauza unor astfel de afectiuni. Urmatoarele boli care se manifesta la cei inchisi sint cele de ordin digestiv si dermatologic“.


Menage a trois


Cristian Plesa, seful Serviciului de Reintegrare si Socializare, a spus ca in Penitenciarul de Maxima Siguranta Craiova sint incarcerati peste 1.800 de detinuti: „Acest penitenciar are o capacitate de 1.500 de locuri. La noi, celulele sint suprapopulate. In prezent avem peste 1.800 de detinuti. Problema cu paturile este destul de simpla: sint detinuti care dorm cite trei in doua paturi“. Intrebindu-i pe oficialii penitenciarului daca, in astfel de situatii, detinutii au parte si de contacte sexuale, acestia au raspuns sec: „Ce fac puscariasii sub paturi nu este treaba noastra. Daca ei nu fac plingeri ca au fost molestati si aceste evenimente se petrec fara sa fie prinsi de gardieni, noi nu avem ce sa facem“.


Nu-s bolnav, da’ ma tratez!


In penitenciar, infractorii realizeaza ca pentru ei timpul trece foarte greu. Fie ca se gindesc la iubitele lasate acasa, fie la parinti sau la amicii de breasla, detinutii se simt ca intr-o menghina. Stresul este maxim si de aici nu mai este decit un pas catre imbolnavire.


„Doctorii nostri au cite 30 de consultatii pe zi. Sint detinuti care nu vin la doctor decit ca sa mai iasa din mediul celulei. Stresul face parte din cei cinci factori de accidente cardiovasculare. Afectiunile psihice apar atunci cind detinutul realizeaza contextul in care se afla. Inainte erau multe cazuri de detinuti care se taiau pe miini din diferite motive, dar acum au scazut drastic“, a spus medicul-sef al penitenciarului.


Puscaria dauneaza grav personalitatii


„Sint si persoane diferite care au un comportament agresiv cu o rezistenta mai scazuta la frustrari. Cred ca si faptele pe care acestia le-au comis au fost cauzate tot de frustrarile si de mediul din care vin. Probabil ca recidivistilor le place puscaria, ca nu gasesc alt motiv pentru care ar vrea sa se intoarca aici. In momentul in care ai ajuns in celula nu mai ai personalitate. Recidivistii prezinta deseori stari de anxietate pe diferite fonduri, ei fiind diagnosticati cu tulburari de personalitate“, a declarat medicul primar psihiatru. In completarea declaratiei doamnei doctor vine cea a lui Cristian Plesa, seful Serviciului de Reintegrare si Socializare (SRS): „In categoria celor care au un comportament mai diferit intra si asa zisii lideri de grup. Acestia sint detinuti care incearca sa se impuna prin diferite moduri fata de cei care sint nou veniti. Dar cred ca sint inofensivi pina la un anumit punct, pentru ca, daca au gresit, stiu ca au incurcat-o. Tot ce fac acestia este trecut la dosar si cind va veni vremea pentru eliberarea conditionata, acel dosar atirna foarte greu“.


Scenariul unei infractiuni


Datorita sistemului „strasnic“ de verificare, puscaria din Craiova a primit numele de Penitenciarul de Maxima Siguranta. Din pacate, exista si unele mici deficiente. Chiar daca in incinta inchisorii nu se intra decit insotit de un gardian, acolo se poate introduce foarte usor o arma alba care poate fi folosita in scopuri nu tocmai caritabile. Scurt scenariu in atentia gardienilor: daca vrei sa bagi ceva in interiorul inchisorii nu trebuie decit sa vorbesti cu persoana careia vrei sa-i pasezi ceea ce ai de dat (sau daca nu, cu o alta persoana care este mai accesibila) cu citeva zile inainte. Trebuie sa stabilesti locul de intilnire in interior (cel mai probabil in zona atelierelor), acesta este primul pas. Al doilea pas. Cind ajungi in incinta inchisorii trebuie sa ai grija ca omul care te insoteste sa fie in fata ta, astfel incit sa nu poata vedea ceea ce ai de gind sa faci. Pasul trei. Obiectul care trebuie pasat trebuie palmat, in acest mod este si mai greu de detectat si mai usor de plasat catre destinatar.


Explicatia: acest scenariu a aparut datorita faptului ca in momentul in care un reporter al Gazetei de Sud a intrat in incinta penitenciarului ar fi putut pune in practica aceasta teorie. Acest lucru nu s-a realizat din cel putin patru motive: introducerea de arme albe in penitenciar este ilegala si se pedepseste conform legii, nu avea la el o arma alba, nu avea cui sa o paseze, nu avea motiv.