10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Monumentele comunei

O scoala veche de aproape 100 de ani


Scoala din comuna a fost inaugurata in 1925 de catre I.G. Duca, ministrul de externe de atunci. Pe teritoriul tarii se mai afla doar 10-12 asemenea scoli. Aici se tin si acum ore, chiar daca unele sali pastreaza acelasi mobilier. Bancile in care au invatat Ilie Bartos, Mircea Gird, secretarul primariei sau David Florian, primarul comunei, sint aceleasi in care invata si poate vor invata generatii de copii.


Biserica monument istoric


In comuna Celaru se pastreaza lucruri si locuri care vin de peste ani. Aici exista o biserica cu hramul „Sfintul Nicolae“ care a fost construita in 1783. Nefunctionala din 1954, Biserica din Deal, asa cum o numesc satenii, a fost construita de sirbi si este inscrisa pe lista monumentelor istorice. In prezent, se incearca renovarea bisericii cu fonduri de la Directia Monumentelor Istorice si redotarea ei cu obiectele de cult care se afla la muzeul din localitate. De asemenea, consiliul local si-a exprimat dorinta ca in fata bisericii sa se construiasca un parculet si un drum de acces. Insa demersurile facute de autoritatile comunei Celaru nu au primit nici un raspuns din partea Directiei de Cultura a judetului Dolj.


Gradina de Vara va deveni dispensar


In Celaru exista si o Gradina de Vara care a fost cindva un adevarat punct de atractie pentru locuitorii comunei, dar si pentru cei ai comunelor invecinate. Acestia veneau aici sa vizioneze un film in aer liber sau sa se racoreasca dupa o zi torida. Gradina insa nu va fi reconstruita. In schimb, pe locul ei va fi ridicat un dispensar, care il va inlocui pe cel existent, dar care functioneaza intr-un spatiu impropriu.


Eroii nu au fost uitati


In fata parcului din centrul comunei a fost ridicat, in 2003, un monument in memoria eroilor cazuti la datorie in timpul celui de-al doilea razboi mondial. In fata primariei mai exista un monument inchinat memoriei eroilor din primul razboi mondial. Locuitorii spun ca aceste monumente pastreaza vie amintirea celor dragi, care si-au dat viata pentru apararea pamintului stramosesc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS