18.3 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoljenii au primit titluri de valoare de peste 1.300 de miliarde de lei

Doljenii au primit titluri de valoare de peste 1.300 de miliarde de lei

Solicitantii ale caror case nu au fost demolate nu au primit nici un leu


Doljenii care si-au cerut casele si terenurile inapoi pe baza legilor de retrocedare mai au mult de asteptat pina cind se vor vedea proprietari peste bunurile confiscate de stat sau mostenite de la rude. Desi au fost puse in practica de cinci ani, cele doua legi de restituire nu au rezolvat decit intr-o mica parte cererile depuse de solicitanti, la Craiova situatia fiind mult mai complicata din cauza improprietaririlor facute anapoda de-a lungul timpului. Punerea efectiva in posesie asupra bunurilor solicitate a dat mari batai de cap atit primariei, cit si Directiei Generale a Finantelor Publice Dolj, care, la un moment dat, isi aduceau reciproc acuze grave referitoare la incapacitatea de a gestiona situatia.


Birourile de specialitate ale celor doua institutii sint luate cu asalt in fiecare zi de zeci de persoane nervoase ca nu-si pot recupera bunurile dobindite, situatie cu care juristii din primarie si finante s-au obisnuit demult. „In prezent, avem 1.600 de dosare pe care trebuie sa le avizam si pe baza carora oamenii vor primi titluri de valoare nominala ca urmare a negocierilor purtate cu cei de la primarie. Din acestea peste 1.300 au fost rezolvate“, a declarat seful Directiei Juridice din cadrul DGFP Dolj, Maria Majina.


Considerate hirtii fara valoare care nu pot fi valorificate pe termen scurt decit pe piata neagra, titlurile de valoare au inscrise sume considerabile care de multe ori depasesc un miliard de lei. La un calcul simplu rezulta ca, doar pentru Dolj, statul român ar fi trebuit sa scoata pina acum din vistierie peste 1.300 de miliarde de lei, adica aproximativ 40 de milioane de euro. Valoarea bunurilor care urmeaza sa fie retrocedate sub diferite forme va creste, intrucit numarul cererilor depuse la Primaria Craiova este de aproximativ 5.000. „Sumele trecute in dreptul terenurilor supuse retrocedarii sint foarte mari, pentru ca e vorba despre valoarea de circulatie a acestora, spre deosebire de modul de calcul folosit in cazul caselor. La acestea metoda de calcul este clara si se tine cont de anumiti indici care dau valoarea bunului din momentul respectiv“, a precizat Majina.


Casa nedemolata – ghinionul solicitantilor


Daca majoritatea celor care si-au cerut proprietatile inapoi se pot declara nemultumiti de rezultatul final, exista o categorie de solicitanti care nu a reusit pina acum sa obtina nici macar compensari din partea autoritatilor. Fostii proprietari sau mostenitorii acestora, ale caror case solicitate pentru retrocedare nu au fost demolate, asteapta inca un act normativ pe baza carora sa primeasca despagubiri. „Conform legii, cei care isi cer casele inapoi, iar acestea nu au fost demolate, trebuie sa primeasca despagubiri in bani, numai ca de citiva ani nu a fost emis nici un act normativ pe baza caruia sa-i primeasca“, a mai spus sefa Departamentului juridic din cadrul DGFP Dolj. Situatia s-ar putea complica o data cu intrarea in vigoare a noului pachet de legi promovat de guvern, care va duce la discutii aprinse intre actualii proprietari si cei care isi revendica imobilele. Cel mai afectate vor fi chiar institutiile statului care va trebui sa gaseasca sau sa construiasca alte sedii unde sa-si desfasoare activitatea. Semnalul de alarma a fost tras chiar de autoritatile locale, care au dat recent publicitatii o lista cu imobilele revendicate, printre acestea figurind mai multe spitale, gradinite si sedii ale unor primarii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS