9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSingura sansa de supravietuire i-a fost refuzata

Singura sansa de supravietuire i-a fost refuzata

Un tinar de 23 de ani, pacient al Spitalului de Urgenta din Craiova, a murit pe masa de operatie pentru ca institutia sanitara nu are nici un tomograf in stare de functionare

Nu mai este o noutate pentru nimeni ca, de mai multi ani, tomograful din cel mai mare spital din Oltenia, achizitionat la mina a doua, sta mai mult pe butuci deoarece banii necesari pentru achizitionarea pieselor de schimb, a caror valoare se ridica la peste 50.000 de euro, lipsesc.

Un tomograf e defect, iar celalalt este nefolosit

Pentru ca s-au saturat sa-si tot trimita bolnavii pentru tomografii tocmai la Spitalul Militar, medicii craioveni au cerut si au obtinut de la Ministerul Sanatatii un tomograf computerizat cumparat prin Banca Mondiala. Computerul tomograf laudat ca fiind ultraperformant este insa nefolosit de un an la Spitalul de Urgenta din Craiova din cauza ca nu exista un spatiu corespunzator pentru amplasare. Apoi, prin luna aprilie, cind acest spatiu a fost in fine realizat (peste 300 de milioane de lei au fost cheltuite doar pentru amplasarea aparatului), a venit lovitura de gratie.

Autoritatea nationala in domeniul energiei nucleare a refuzat sa avizeze investitia, pe motiv ca nu corespunde normelor nationale de securitate. Pentru rezolvarea problemei, incaperea trebuia asigurata cu usi plumbuite, pe care spitalul a reusit sa le realizeze. Numai ca avizul Comisiei Nationale de Control al Activitatii Nucleare (CNCAN) tot nu a fost primit. Medicul neurochirurg Alexandru Camenita, seful Clinicii de neurochirurgie de la Spitalul de Urgenta, crede ca a gasit explicatia pentru aceasta situatie: „CNCAN este un stat in stat, pentru care viata bolnavilor nu reprezinta nimic. Pot sa treaca si ani de zile pina cind aceasta institutie, superbirocratica, elibereaza o autorizatie“.

Inca 500 de milioane de lei in contul datoriilor catre Spitalul Militar

In asteptarea mult – rivnitei autorizatii, Spitalul de Urgenta a gasit o solutie provizorie pentru bolnavii care au neaparata nevoie de tomograf. Pacientii, cite doi sau trei deodata, sint dusi cu o ambulanta la Spitalul Militar din Craiova, dupa ce au fost programati cu o zi inainte.

„Ii multumim foarte mult doctorului Paul Demetrian de la Spitalul Militar, fata de care am toata consideratia pentru ceea ce face pentru noi. Domnia sa a acceptat sa faca tomografii bolnavilor nostri, insa nu poate sa stea la dispozitia noastra zi si noapte. De aceea, ne trebuie neaparat tomograf la spital. Oare prefectul stie de aceasta problema?“, se intreaba dr. Alexandru Camenita.

Potrivit lui Alexandru Camenita, efectuarea tomografiilor la Spitalul Militar a costat Spitalul de Urgenta 500 de milioane de lei, bani intrati deocamdata in contul datoriilor institutiei spitalicesti.

Operat aproape „orbeste“

La Spitalul de Urgenta Craiova, un bolnav, de numai 23 de ani, a murit pe masa de operatie pentru ca medicii neurochirurgi nu i-au putut face in timp util o tomografie.

Tinarul, pe nume Liviu Ciurea, din Craiova, a ajuns pe 10 noiembrie la Spitalul de Urgenta in coma, dupa ce a fost lovit de un autoturism. Internat in Clinica de neurochirurgie cu un grav traumatism cranio-cerebral, bolnavul a fost preluat de dr. Radian Vasilovici, care a trebuit sa-l opereze „orbeste“ pentru a-i salva viata.

„Bolnavul a fost adus in jurul orei 12.00 noaptea in coma profunda. Mi-am dat seama ca, daca ar fi fost sa supravietuiasca, trebuia operat repede. Cum nu era timp pentru un examen tomografic – as fi pierdut cel putin trei ore cu transportarea bolnavului la Spitalul Militar – am facut ceea ce ar fi facut orice medic in aceasta situatie: am intervenit chirurgical“. Bolnavul a rezistat operatiei, insa starea lui continua sa se deterioreze.

Abia ziua urmatoare ranitul a putut fi transportat la Spitalul Militar pentru examenul tomografic. Avind apoi tomografia, dr. Vasilovici a realizat ca bolnavul nu ar fi supravietuit fara o noua interventie chirurgicala. Medicul nu a mai apucat insa sa-l opereze, pacientul decedind pe masa de interventie. „Starea bolnavului a fost de la inceput foarte grava. Avea patru leziuni, printre care si dilacerare cerebrala. Nu voi sti niciodata daca tomograful i-ar fi putut salva viata, dar macar as fi avut sentimentul ca s-a facut tot ce se putea pentru acest bolnav“, a mai spus dr. Vasilovici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS