De la poarta pina la usa casei e cale lunga si grea pentru Sirbulesti. Intii distanta – care scoate sufletul din ei cind se hotarasc sa se bage la caldura. Apoi e dealul, caci nenorocita de cosmelie e cocotata tocmai in virful unei pante, nici ea usor de trecut cu piciorul. Si daca mai pui si hirtoapele presarate la tot pasul, buruienile cu radacini lemnoase de grosimea miinii si toate gunoaiele lasate in plata Domnului pe tot intinsul curtii, atunci este o adevarata aventura sa intri sau sa iesi din casa lui Petre Sirbulescu. Asa ca de imparatia lor nu se bucura decit ei singuri: sase copii (Mirela- sase ani, Dani – sapte, Cosmina – 12, Petre – 13, Nane – 14, Iulica – 16 ani) si parintii, Ioana si Petre.
Pe Mirela n-o sperie insa deloc primejdiosul drum. Asa incit, cum il auzi latrind pe Bucurel, fetita de-o schioapa iesi in prag si o lua, usurel, pe poteca in jos. Merse cu pas leganat si nesigur, incercind sa evite obstacolele iesite in cale. La un moment dat se opri, nehotarita. Catelul se opri si el, latrind ascutit spre straini. Fetita isi miji ochii albastri, incercind sa vada cine e. Ramase nemiscata si tacuta, parca asteptind sa-i vina cineva in ajutor.
„Mama e plecata la o vecina sa spele rufele“, zise o fata naltuta, miscindu-si usor cerceii de tinichea alba. „Eu sint Cosmina si cerceii mi i-a dat un baiat de intii martie, ca n-a avut martisor…“
Luind-o de mina pe surioara cea mica, fata se trase deoparte, asteptind sa vada ce o sa se intimple. Acum stateau amindoua, sprijinite pe cite un picior. Slabute si prost imbracate, fetele se potriveau perfect spatiului in care traiau. Doar trasaturile, pe alocuri fine, parca trase cu creionul, si privirile dezghetate aratau ca locul lor ar trebui sa fie altul. Asa si fusese odata, dar nu pentru ele sau fratii lor, ci pentru parinti.
Istoria familiei nu le tine de foame
Tot Butoiestiul stie ca Sirbulestii sint os de boier si ca bautura i-a adus in sapa de lemn. Ca tatal lui Petre a fost avocat mare la viata lui si ca a avut avere si nume. Ca s-ar fi insurat la tinerete si, dupa ce facut un copil, si-a omorit nevasta, lasindu-si fiul pe undeva prin tara, fara sa mai stie de el. Ca, dupa ce a trait ani buni de huzur, de hoinareala din femeie-n femeie si de betivaneli cu oameni din patura de jos, s-a insurat a doua oara. Avea 55 de ani cind a luat-o pe Marioara, de 13 ani. Cu ea a facut patru copii, pe care, cu nevasta proasta si betiva, i-a adus in mizerie. Doar in citiva ani, cit au baut cot la cot, sotii Sirbulescu au facut praf si avocatura, si avere, si nume. Saracia, foamea si lenea nu le-au dat decit o sansa: sa intinda mina peste gard la vecini. Asa au trait cu copiii linga ei, pina si-au dat obstescul sfirsit. In urma lor au ramas patru suflete: unul s-a dus repede dupa parinti, al doilea – o fata – s-a maritat binisor la Strehaia. Ceilalti – Ion si Petre – au ramas in Butoiesti, sa duca numele avocatului mai departe.
Numele avocatului nu l-a dus nici unul din ei. Pe cel al lenesului si betivului Petre Sirbulescu il poarta pe umeri, insa cu grija mare.
Copiii – victime ale parintilor
Cu 50 de hectare de pamint si cu zece de padure, Petre e sarac ca Iov. Abia daca are ce sa le puna in burta celor sase plozi pe care i-a dat nevasta-sa.
Odata a lucrat pe la Motru, la depou, dar in urma restructurarilor, a ramas fara slujba. S-a intors acasa, sa-si faca dosar social si sa bea. Ioana, nevasta-sa, ii tine de urit si de pahar, ca altceva n-are de facut. Cu copiii de mult nu-si mai bate capul. Ce rost mai are, ca nici mai bogati, nici mai satui nu poate acum sa-i faca. Din cind in cind mai merge pe la vreo vecina sa spele o izmana pe citiva gologani. In rest, sta in pragul casei, in virful dealului, nefacind nimic, nevazind nici macar mizeria in care, in fiecare zi parca, i se afunda din ce in ce mai mult casa.
Cosmina tresari si se intoarse. Din spate, printr-o spartura in gard, Dani se intorcea cu caprele. Cinci si cu ele patru iezi, le numara fata in gind, in timp ce-si privea sora indreptindu-se spre casa. Cam in acelasi timp iesi si Nane pe usa, purtindu-si undita pe umar. Se ducea la pescuit. Asa o s-o tina pina la toamna si tot pina la toamna n-o sa prinda nimic. Dar – se gindi fata -macar pleaca de-acasa, din mizerie, din saracie. Cosmina se intoarse cu spatele la straini, miscind usor din cercei. O trase pe Mirela de mina si incepura amindoua sa urce poteca spre casa, cu Bucurel latrind dupa ele…
