Elena Clement s-a hotarit in urma cu o saptamina. S-a trezit dis-de-dimineata si, cu ziarul in mina, s-a dus la barbatul sau, in bucatarie: „Ma duc la Filiasi. Trebuie sa-i ajute cineva pe copiii astia!“ In doua ore, femeia era in biroul primarului Antonie Ciocioc. I-a prezentat problema pe scurt: ofera casa ei de la tara – cu gradina si vie – copiilor Bambalau si mamei lor.
Pe Elena o impresionase povestea celor sase frati maltratati ani la rind de propriul lor tata. A urmarit evolutia evenimentelor pina cind a aflat ca Stefan Bambalau a ajuns dupa gratii. Atunci, vazind ca nimeni altcineva nu le ofera un sprijin real, s-a hotarit.
„In casa mea oricum nu sta nimeni si de vindut, nu o vind. E pacat de gradina si de vie, ca poti sa traiesti de pe urma lor fara griji. Si m-am gindit: de ce sa nu stea ei acolo, pina-si fac rostul lor? Apoi, sint oameni ca lumea, cred ca pot sa ma incred in ei. Ii ajut pentru ca merita un sprijin pentru viata chinuita pe care au avut-o. Nu le cer nimic, nu am nevoie. Vreau doar sa-mi fie aproape, sa nu-mi insele asteptarile. Am avut destule surprize neplacute in viata…“
La 54 de ani, Elena Clement a trait o viata si cu bucurii, si cu necazuri. Cea mai mare realizare este casnicia ei.
„Implinim zece ani de la nunta de argint“, spune Elena, aratind mindra a doua verigheta pe care i-a pus-o pe deget sotul ei. „Sintem fericiti, am stiut sa ne facem o viata fericita, chiar daca neajunsurile nu ne-au lipsit. Am muncit amindoi si nu ne-am plins. Doar copiii ne-au lipsit…“
Durerea de a nu fi mama, compensata prin mila crestineasca
Cu tristete in glas, Elena povesteste cum a pierdut doua sarcini in tinerete. A mers la doctori, unii dintre ei fiindu-i chiar rude apropiate. Au sfatuit-o toti sa nu mai incerce. Atunci s-a gindit la a doua varianta. Pe care chiar a pus-o in practica: vecina ei tocmai adusese pe lume o fetita. Dar, cum nu si-o dorise, a lasat-o in spital. Atunci a luat-o Elena.
„18 ani am tinut-o in casa mea. Dar n-a fost niciodata aproape de mine. A avut si are probleme de sanatate, am alergat cu ea pe la toti doctorii. N-am facut-o din obligatie. O consideram fata mea. Acum a plecat, s-a maritat, are doi copii. Nu vine nici macar sa-mi dea buna ziua… Credeam ca o sa-i las ei tot ce am. Dar nu s-a aratat vrednica“.
Ajutor neconditionat
Sotilor Clement le este de ajuns casa pe care o au in Craiova. Si le este suficient gindul ca fac o fapta buna fara sa nu ceara nimic in schimb.
„Nu am nevoie de nimic de la ei. Eu o sa le creez conditii sa traiasca omeneste. Mobila, covoare, aragaz. Ce-si vor pune in pamint al lor ramine. Nu ma duc eu sa le cer din munca lor. Sa stea acolo cit vor. Iar fata cea mare, daca vrea sa mearga mai departe cu scoala, poate sa vina aici la Craiova, sa stea cu noi. Ii dau o camera a ei, o pun la masa. Nu-i cer nici un ban si nimic altceva. Daca vrea, poate sa ma ajute si sa dea cu matura prin casa. Eu insa n-am sa i-o cer“, spune Elena.
In ziua in care a fost la Filiasi, a intilnit-o in biroul primarului si pe mama copiilor, Viorica Tatu.
„A parut foarte incintata de idee. Dar a zis ca intii va vorbi cu copiii, ii va intreba daca vor. Iar daca ei accepta, eu pot sa-i duc acasa si miine. Ma gindeam numai ca, daca tatal lor tot este la inchisoare, sa-i lase pe copii sa termine anul scolar, ca sa putem sa le facem dupa aceea transferul. Si Bambalau ala, daca are chef sa vina, n-are decit, ca-i pun eu politia pe cap!“
