7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoul Cod Rutier intra in vigoare la inceputul lunii martie!

Noul Cod Rutier intra in vigoare la inceputul lunii martie!

Confuz redactat inseamna confuz aplicat

OUG nr. 195/12.12.2002 privind circulatia pe drumurile publice a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 958/28 decembrie 2002, cu precizarea expresa (art. 118) ca „se aplica incepind cu 1 februarie 2003“. Chestiunea controversata apare cu privire la Regulamentul de aplicare a acestei ordonante, regulament aprobat prin HG nr. 85/23 ianuarie 2003 si publicat in Monitorul Oficial nr. 58/31 ianuarie 2003.

Este cert ca ne aflam in prezenta a doua acte normative distincte juridic, unul dintre acestea fiind OUG, iar celalalt, o hotarire a guvernului, publicate la date diferite, cu dispozitii contraventionale diferite. In plus, in regulament nu se face nici o mentiune despre data intrarii in vigoare, data aplicarii fiind, de regula, data intrarii in vigoare.

Principiul constitutional – art. 15 pct. 2 – este acela ca legea dispune numai pentru viitor (exceptind legea penala mai favorabila), iar legea, in sensul larg al termenului, intra in vigoare la data publicarii sau la data prevazuta in textul ei.

Astfel, regulamentul, fiind publicat la 31 ianuarie 2003, intra in vigoare la aceasta data, conform art. 78 din Constitutie, deci nu de la 1 februarie. Insa, actelor normative prin care se stabilesc contraventii li se aplica legea-cadru, care este OG nr. 2/2001, asa cum a fost modificata prin Legea nr. 180/2002, din MO nr. 268/04.02.

Potrivit art. 4 din aceasta OG nr. 2/2001, doar in cazuri urgente se pot stabili termene de intrare in vigoare de cel putin zece zile, regula fiind ca toate actele normative prin care se stabilesc contraventii intra in vigoare doar dupa 30 de zile de la data publicarii. (Nu ne intereseaza nici hotaririle autoritatilor administratiei publice locale sau judetene.) Surprinzator este ca in regulament, in art. 229 pct. 1, exista prevederea expresa: „Contraventiilor prevazute la art. 226 si 228 le sint aplicabile dispozitiile OG nr. 2/2001“, deci nu se face nici o derogare de la legea-cadru privind regimul contraventiilor, prin urmare art. 4 din OG 2/2001, aprobat prin Legea 180/2002 ramine valabil.

Acest articol 4 din OG nr. 2/2001 stabileste norma imperativa a intrarii in vigoare, pentru contraventii, doar dupa 30 de zile de la publicare. Daca ambele acte normative care alcatuiesc asa-numitul Cod Rutier ar fi fost publicate impreuna la 28 decembrie 2002, nu ar fi existat nici o controversa.

Dar este inadmisibil ca un regulament de aplicare sa intre in vigoare la 31 ianuarie, iar legea – in sens larg – la care el se aplica sa intre in vigoare dupa o zi, adica la 1 februarie 2003. Trebuia invers.

In plus, cum aratam, art. 4 din OG nr. 2/2001 este categoric-actele normative prin care se stabilesc contraventii intra in vigoare dupa 30 de zile de la publicare. Este un nou imperativ de la care nici macar nu s-a derogat expres prin regulament.

Daca se aplica art. 101 din Codul de procedura civila, referitor la termenele pe zile libere si prerogarea pentru zilele de sarbatoare sau cind serviciul este suspendat, reise clar, strict legal, ca, de fapt, contraventiile stabilite prin regulament trebuie aplicate abia incepind cu 3 martie 2003!

Sigur, agentii de circulatie pot incheia procese-verbale de contraventie, dar contravenientul poate cere anularea procesului-verbal incheiat pe niste dispozitii care, legal, nu sint inca in vigoare.

Acest Cod Rutier cuprinde si alte dispozitii confuze, care vor duce la multe interpretari si procese in justitie.

A fost elaborat defectuos si se va aplica la fel de defectuos!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS