10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn tir plin de carbuni a tras pe stinga, la Pielesti

Un tir plin de carbuni a tras pe stinga, la Pielesti

Un tir incarcat cu 23 de tone de carbuni s-a rasturnat intr-o curba, la iesirea din comuna doljeana Pielesti, fiind la un pas de a cadea intr-o prapastie. Autovehiculul Mercedes, cu numarul de inmatriculare GJ-210, a incarcat carbuni, in noaptea de vineri spre simbata, de la SC MOBICOMAT Craiova, indreptindu-se spre Bals. Putin dupa miezul noptii, tirul condus de Ion Stan, de 42 de ani, din Tirgu Jiu, angajat al SC FARGLOB TRANSPORT SRL Tirgu Jiu, a iesit din comuna Pielesti si, intr-o curba fara vizibilitate, s-a rasturnat.

„Soferul, care era singur in masina, nu a patit mare lucru, s-a ales doar cu citeva zgirieturi la cap. Din cele spuse de el, am inteles ca i-ar fi aparut un autoturism din fata, venind pe contrasens, asa ca a fost nevoit sa traga brusc stinga, iar masina a derapat si s-a rasturnat. Nu-mi fac probleme cu privire la repararea autotrenului, pentru ca e cumparat in lising si are asigurare CASCO“, a spus Gabriel Nicu, administratorul SC FARGLOB TRANSPORT SRL Tirgu Jiu.

Reprezentantii politiei au insa o alta versiune cu privire la cauzele accidentului, sustinind ca vina ii apartine soferului, care a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive cu care patrunsese in curba. Tot politistii au spus ca soferul nu era singur in masina, ci impreuna cu o persoana necunoscuta, care i-ar fi putut distrage atentia.

Reprezentantii firmei de transport s-au chinuit vreme de 12 ore sa repuna pe roti tirul rasturnat, insa ghinioanele s-au tinut lant. Primei macarale sosite la locul accidentului i s-au incurcat cablurile, iar celei de-a doua i-a inghetat instalatia hidraulica din cauza frigului. A fost chemata o a treia macara, dar, pina sa soseasca, autotrenul a fost repus pe roti printr-o simpla tractare cu un camion Tatra.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS