14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCredinciosii din Mehedinti vor avea iar eparhie

Credinciosii din Mehedinti vor avea iar eparhie

Mitropolia Olteniei a decis reinfiintarea eparhiei la Severin, dupa doi ani de analize si dezbateri ale clerului. Pina acum, trei judete apartineau de o singura eparhie, cea de la Craiova: Dolj, Gorj si Mehedinti, administrarea acestora facindu-se cu dificultate.

„Speram ca, la inceputul anului viitor, mehedintenii sa se bucure de eparhia lor. Ei au mai avut pina in anul 1370 o episcopie la Severin si una la Strehaia. Acestea au fost desfiintate cu timpul. Desigur ca toate acestea inseamna cheltuieli, dar si mehedintenii au contribuit alaturi de gorjeni la zidirea acestei mitropolii in care ne aflam azi. Acum se cade ca si noi sa contribuim la eparhia lor, sa le dam inapoi, la rindul nostru, macar o mica parte din ceea ce ne-au dat ei. Asta este ca o cununie intre episcop – caruia trebuie sa-i dam zestrea – si episcopie. Cea noua va cuprinde Episcopia Severinului si pe cea a Strehaiei, disparute treptat“, a spus Inalt Prea Sfintia Sa Teofan Savu, Mitropolitul Olteniei. Simbata, la sediul Arhiepiscopiei Craiovei a avut loc sesiunea extraordinara a Adunarii Eparhiale, formata din episcopii vicari Gurie Strehaianul si Nicodim Gorjanul, zece membri clerici si 20 de membri mireni.

In prima parte a lucrarilor a fost examinat raportul general de activitate misionara a Arhiepiscopiei Craiovei in anul 2002, iar in partea a doua a intrunirii au fost deschise directiile prioritare de misiune ale Bisericii Ortodoxe Romane din cele trei judete ale Arhiepiscopiei (Dolj, Gorj si Mehedinti) pentru anul 2003.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS