14 februarie – zi mare la noi in tara de vreo treispe ani incoace. Sarbatoare, domnule, nu gluma! Nu e ea – inca – trecuta la calendar cu rosu, dar are toate sansele sa ajunga si acolo. Pina una- alta, mai o pupatura, mai o strigatura, o discutie despre razboi…
Femeile stateau pe marginea drumului, zgribulite si cu obrajii rosii de ger, turuind intruna. Nici macar frigul nu le taia pofta de taina. Nu se mai vazusera de atita timp si se strinsesera atitea de discutat…! „Auzisi, dada, acus’ cica vine Ziua Indragostitilor. Pai, cine stia pe vremea noastra de asa ceva? La noi era Dragobetele. Se dadeau baietii pe un deal, fetele – pe altu’, si se strigau. Alooo, a lu’ cutare, m-auzi, maaa!!! Si fata auzea daca ii placea. Da’ daca voia pe altul, nu raspundea neam!“.
Ioana a lu’ Toanca isi potrivi in palmele inghetate ghemul de lina si iglitele pentru vesta inca neinceputa. Facu o pauza lunga, cit s-o lase pe Veta Surdu sa-i dea dreptate. „De’, Ioana, da’ ce, mai e ceva ca pe vremea noastra? Atunci cum era de Dragobete? Pupau baietii fetele, dup-aia ne duceam in padure dupa ghiocei si dragavei, si gata! Pai, acuma… ehehe! Se duc la discoteca si de pupat se pupa toata ziua, n-au ei nevoie de Dragobete pentru asta…“. Tata Veta se lasa de pe un picior pe altul, incercind sa se dezmorteasca, hotarita sa se intoarca in casa, linga soba.
Unde dai si unde crapa
„Da’ lasa-i, fato, sa se pupe, ca ete, n-auzisi de razboi?!“, se grabi cu raspunsul Ioana a lu’ Toanca, simtind ca vecina vrea s-o lase cind era taina mai dulce. „Ce zici de razboi?“… „Ehe, mai tesam si io la tinerete, da’ acu’, daca m-a lasat vederea… Da’ razboiu’ tot nu l-am aruncat“. „Tatooo, vorbeam de razboiu’ ala, al americanilor, nu de ala de covoare!!! N-auzisi ca incepe acus’ si ne cheama tinerii la lupta?“. Femeia se dezmetici si se lovi cu palma peste gura, in culmea uimirii. „Aoleo, da’ ce vorbesti tu, Ioana?! Fereasca Sfintu’! Ca e pacat de tineretu’ asta al nostru…“. Isi facu repede semnul crucii si mai inainta un pas spre casa, unde o astepta soba incalzita. Dar tocmai cind se pregatea sa plece, din curtea alaturata se iti spre ele, in mare graba, alta vecina. Tot Ioana, tot a lu’ Toanca, o cumnata prin alianta si tiza prin coincidenta cu cea de pe drum. Le despartea numai gardul comun, initiala tatalui si vreo sase ani in plus in „contul“ Ioanei nou-venite la taifas.
„Razboi ne lipseste!“
Statuse in tinda, cu gitul lungit peste gard, pret de un sfert de ora, incercind sa prinda frinturi din ce se vorbea pe ulita. Dar cum nu razbea nici un cuvint pina la ea si vazuse ca vecinele se incinsesera, nu gluma, la taina, se hotarise sa li se alature. Poate mai uita si de durerea de cap care ii sfredelea creierul… Cu fruntea incinsa cu un fular innodat peste basmaua neagra, ajunse la timp cit sa prinda din zbor vestea cu razboiul.
„Uliuuu!!! Mai bine
n-ar veni, ca e de rau, nu gluma!“, „vota“ imediat antirazboi Ioana, fara sa astepte s-o intrebe cineva de vorba. „Si-asa sintem batrini, si bolnavi, si amariti. Razboi ne lipseste!“. „Offf, ca porniram sa vorbim despre dragoste si sfirsiram cu gindul la razboi, minca-l-ar ciuma sa-l manince de prapad! Sa ne fereasca Dumnezeu si toti sfintii!“. Femeile isi facura semnul crucii la unison si plecara care incotro, pe la casele lor, cu gindurile aiurea.
Discutii barbatesti…
Pe barbati i-am gasit la marginea satului. Sapau un sant. Nu se apucasera de mult, dupa cit inaintase lucrul: abia vreo cinci metri in lungime. Ori gerul era prea naprasnic, ori subiectele fierbinti nu le dadeau ragaz sa apuce virtos de lopata, cert e ca treaba nu li se indemina mai deloc. Dadeau o palma de pamint si stateau un sfert de ceas sa-l framinte cu bocancii pe margine, tragind cu putere din tigari. Cind vedeau ca ii patrunde frigul, luau lopata sa se mai incalzeasca.
„Sapam niste transee, ca vine razboiul…“, explica zimbind un nene cu caciula de blana si dinti de aur. „Pai sa ne prinda asa, descoperiti?! Nuuu, ne pregatim. Trebuie sa ne aparam patria. Cu ce avem. Cum faceau taranii pe vremea cealalalta? Cu furci, cu topoare, cu ce gasim, ne alaturam americanilor, fratii nostri. Nu asta am vrut? Acum hai sa-i facem de petrecanie lu’ Saddam“, mai spuse barbatul de vreo 60 de ani.
„Da’ ce-ai, ma, Petre, cu el, saracu’, ce-a facut el? Nu stii tu versurile alea ale lu’ Mircea: <<Eu imi apar saracia si nevoile, si neamul/ Si de-aceea tot ce misca-n tara asta riul, ramul/ Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este…>>“ Uite, asa si cu Saddam, isi apara, saracul, saracia. Iar noi acum, ca au vrut aia mari, ne-apucam sa ne batem cu el. Nu, domne, nu e bine. Nu e bun razboiul“.
„Da’ cine e, Marine, Saddam asta, ca n-a venit pe-aici, nu-l cunosc“, se apropie de cei doi un altul, mai trecut si cu mustata.
„Lasa, nea Gicule, lasa, mata nu stii. Nici la televizor nu te uiti. Ce, n-ai auzit de NATO, ca am intrat si noi si ca acum gata, sintem noi cu americanii si ei cu noi. Ia zi, de cind ii astepti, aa? Si daca ei intra in razboi -si o sa intre – intram si noi. Asa e frumos, sa-i ajutam“.
„Lasa, frate, razboiul! Io, unul, sint batrin. Si nici tu nu mai esti tinar. Asa ca sigur scapam, nu ne trimite nimeni niciunde. Si nici pe astia tineri sa nu-i trimita, ca razboiul e rau. Tata a fost si a murit. Si ca el multi. Acum sint alte vremuri, oamenii se inteleg intre ei, presedintii si toti aia mari discuta… Sa lasam tineretul asta sa traiasca, in el e speranta noastra…“.
„Bine, nea Gicule, atunci hai sa vorbim despre dragoste. Stim noi ca te pricepi“, zise rizind Marin, facindu-le cu ochiul celorlalti. „Ia mai povesteste-ne de tineretea lu’ matale, ca am auzit noi ca erai crai. Si ne mai dai si noua niste sfaturi, ca am auzit ca vine ziua aia a indragostitilor…“. „A, Dragobetele…“.
„Nu, nene, nu aia. Cica e alta acum. Ii zice cumva, un nume parca, Valerica, Valeriu… Tot americanii ni l-au dat si pe-asta“.
„Uite ce baieti buni, americanii… Ne dau si sarbatorile lor… Io nu stiu cum e cu Valerica, da’ va spun cum era pe vremea mea. Ne stringem noi, baietii si fetele, si ne strigam. Uite-asa, pe dupa deal. Sau pe la porti, seara, cind credeam noi ca nu ne mai vede nimeni. Asa am strigat-o pe Veta mea, de m-am insurat cu ea. Ce i-a mai placut. Pai de-aia m-a luat, c-am strigat-o frumos de Dragobete…“. Batrinul isi scoase manusile de lina si isi aprinse o tigara Carpati.
„Ma, copii, noi stiam sa ne distram la tinerete… Si tot de Dragobete faceam hora, batrinii se uitau la noi cum ne jucam…“.
„Da’ cum va jucati, nea Gicule, cum va jucati?“, il intrebara in cor barbatii, dindu-si coate.
„E, cum… asa, ca indragostitii. Ne pupam si noi, ne faceam cadouri… Da’ asta a fost demult…“
„Cum, nea Gicule, acum nu mai sarbatoresti ziua indragostitilor? Pai si Veta ce zice?“
„Nu mai zice nici ea nimic… Da’ i-am facut si acum un cadou, am dus-o in gradina sa-i arat ca au iesit ghioceii…“.
