7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVitaminele - pledoarie pentru sanatate (I)

Vitaminele – pledoarie pentru sanatate (I)

Vitaminele sint substante chimice, uneori foarte complexe, indispensabile bunei functionari a organismului. Ele sint necesare organismului, in cantitati reduse, dar pe termen lung, deoarece sint folosite in sutele de reactii chimice organice care contribuie atit in procesul de crestere, cit si la intretinerea sanatatii. Deoarece corpul uman nu produce vitamine, acestea trebuie luate din alimente sau administrate, dar numai pe baza de prescriptie medicala, pentru a evita excesul de vitamine, la fel de periculos pentru sanatate ca si avitaminoza.

Prima vitamina a fost descoperita la inceputul secolului XX, iar explozia cercetarilor asupra acestor substante a dus la eradicarea rapida a maladiilor datorate avitaminozelor grave (scorbutul , boala beri-beri, pelagra etc.). Afectiunile datorate carentelor anumitor vitamine nu au fost insa pe deplin studiate, vitaminele intervenind, in organism, pina la nivelul reactiilor celulare.

Majoritatea vitaminelor au rol de fermenti sau de enzime, actionind pe parcursul proceselor biochimice din organism. Altele actioneaza precum hormonii, mai ales in asociatie cu secretiile glandelor endocrine. Desi, in general, se cunosc proprietatile vitaminelor, precum si alimentele care le contin, incorect preparate sau administrate, efectul lor terapeutic se pierde.

Tipuri de vitamine

De la descoperirea lor, vitaminele au fost denumite cu nume de litere si grupate in functie de proprietatile comune. Vitaminele hidrosolubile – C, P, PP si vitaminele din grupul B – se dizolva in apa; iar vitaminele liposolubile – A, D, E, K – se dizolva in grasimi.

Alta clasificare vizeaza repartizarea vitaminelor in analeptice biologice, favorizind in special cresterea organismului (C, B1, B6 si B12) si vitaminele necesare economiei organice (A, D, E, K, P, B2, B5, B9, PP). Toate, insa, sint indispensabile pentru intretinerea tesuturilor si pentru eliberarea energiei produse in urma arderilor celulare; in fapt, in absenta vitaminelor, organismul nu ar putea utiliza proteinele, glucidele si lipidele!

Vitaminele sint asadar substante de baza in buna functionare a organismului, dar, in cazul unei alimentatii incomplete si dezechilibrate, un aport suplimentar de vitamine nu rezolva nimic. Pentru ca, pentru o buna functionare, pe linga vitamine, corpul are nevoie si de saruri minerale, oligoelemente, substante nutritive si mai ales de apa. Vitaminele actioneaza ca niste catalizatori; interventia lor initiaza si intretine procesele de degradare si de oxidare a substantelor nutritive. Dar asta numai in cantitati infime, microdoze, excesul de vitamine provocind o „sufocare“ celulara si chiar intoxicatii grave.

Vitaminele liposolubile – actiune si proprietati

Vitamina A, cunoscuta si sub numele de retinol, previne diferite tulburari vizuale si amelioreaza vederea pe timp de noapte. Intervine in procesul de crestere, de reproducere si intareste apararea organismului impotriva infectiilor. Se gaseste in alimente de origine animala, ficat, untura de peste, unt, galbenus, lapte si produse lactate, carne si peste. Excesul de vitamina A cauzeaza uscaciunea si cojirea pielii, ba chiar poate provoca, pe termen lung, caderea parului. Provitamina A (denumita si caroten) are aceleasi proprietati ca si vitamina A, numai ca se gaseste in legumele si fructele mai colorate: morcovi, caise, piersici.

Vitamina D permite absorbtia calciului si fixarea acestuia in oase; o lipsa din organism a acestei vitamine provoaca rahitismul. Vitamina D poate fi sintetizata de organism, dar numai sub actiunea razelor solare; altminteri, ea se gaseste in ou, unt, ficat, peste gras. Vitamina D se administreaza medicamentos copiilor mici, pina la trei ani, pentru a asigura o buna dezvoltare a oaselor.

Vitamina E are proprietati antioxidante, anihilind efectele radicalilor liberi; mai este denumita si „vitamina tineretii vesnice“, deoarece joaca un rol important in procesul de incetinire a imbatrinirii organismului. Se gaseste in special in uleiurile obtinute din germeni de floarea soarelui, de griu, de porumb, in simburii de strugure, uleiurile de masline si de arahide. Pentru ca intoxicatia cu vitamina E este foarte periculoasa pentru organism, preparatele sintetice cu vitamina E se administreaza numai pe baza de prescriptie medicala.

Vitamina K intervine in mecanismul de coagulare a singelui, avind un rol important si in calcifierea oaselor si a dintilor. Se gaseste in special in legumele verzi (varza, broccoli, spanac), in ficat, galbenus de ou, cereale, ulei de soia etc. Si flora intestinala a organismului produce o cantitate infima de vitamina K.

Vitaminele hidrosolubile – actiune si proprietati

Vitamina C, cunoscuta si ca acid ascorbic, favorizeaza absorbtia fierului in organism si intervine in sinteza colagenului, substanta care controleaza tonicitatea pielii. Are un rol important in apararea organismului, favorizind cresterea imunitatii corpului. Se gaseste in special in fructe si legume, dar cu conditia ca acestea sa fie proaspete. Jumatate din continutul de vitamina C dispare dupa doua zile de depozitare la temperatura mediului ambiant, iar prin fierbere se distruge aproape trei sferturi din cantitatea de vitamina continuta in legume sau fructe.

Vitamina B1 (sau thiamina) favorizeaza metabolizarea glucidelor. Se gaseste in cereale, carne de porc, galbenus de ou, drojdie de bere, fiind si ea sensibila la temperaturi crescute.

Vitamina B2 (riboflavina) intervine in metabolismul proteinelor, lipidelor si glucidelor si favorizeaza absorbtia acestora. Se gaseste in special in produsele lactate, cereale, ficat, legume verzi; este stabila la temperaturi crescute, dar expunerea la lumina duce la descompunerea vitaminei.

Vitamina B3 sau PP (niacina) favorizeaza metabolismul proteinelor, lipidelor si glucidelor si intervine in transferul de energie. Se gaseste in peste, carne, cereale complete, legume uscate si fructe proaspete. Denumirea de PP are legatura cu prevenirea pelagrei, o boala manifestata in special prin aparitia leziunilor cutanate.

Vitamina B6 (pyridoxina) joaca un rol important in metabolismul proteinelor, in special in producerea hemoglobinei. Se gaseste in special in merele rosii, peste, carne, fructe uscate, oua.

Vitamina B9 (acid folic) este indispensabila in reproducerea celulara, ea jucind un rol important in sinteza acidului nucleic. Se gaseste in banane, drojdie, ficat, ou, legume. Se dezintegreaza foarte usor in aer liber, la lumina sau in timpul fierberii. Carentele de vitamina B9 se intilnesc frecvent la persoanele in virsta si antreneaza anemii, oboseala si depresie.

Vitamina B12 actioneaza la nivelul metabolismului proteinelor si al producerii acizilor nucleici; de asemenea, actioneaza la nivelul producerii globulelor rosii si in mentinerea sanatatii pielii. Se gaseste in carne, maruntaie, peste gras, galbenus de ou si produse lactate. Nu se gaseste in produsele vegetale si de aceea vegetarienii risca sa fie afectati de anemie, din cauza unei carente de vitamina B12.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS