Joia, la Primaria din Caracal e zi de audiente. Primarul impreuna cu sefii de directii si servicii din aparatul propriu al primariei se intilnesc cu obstea. Lista cu „petenti“ e modesta, semn ca oamenii din municipiu fie nu prea au nemultumiri, fie nu au timp sa reclame, fie… fie! „Nu sint multi, domnu’ primar“, se bucura parca portarita; „Vreo zece!“. „Ia sa vad lista!“, are omul o presimtire cam sumbra… „tot astia!“, se intuneca la fata edilul. Pe cei de pe lista ii stie; sint „clienti“ fideli; si din cauza lor, Gheorghe Anghel, primarul Caracalului, a ajuns sa isi ia tensiunea inaintea fiecarei „runde“ de audiente.
„Vreau sa va spun ceva, da’ in secret!“
„Domnu’ Anghel, ce facem cu impozitu’?“, incepe discutia, direct si la obiect, Magdalena Saigau, femeie in virsta, vaduva, bolnava si nevoita sa rezolve singura toate problemele gospodariei.
„Da, stiu, ti-a venit cu vreo 500.000 de lei mai mult de plata; dar taxele si impozitele locale sint diferentiate in functie de zona, ori dumneata locuiesti in zona A. La impozitele pe anul 2003 nu am aplicat reduceri, cum am facut anul trecut, cind le-am redus cu 35%; anul asta nu beneficiezi decit de o bonificatie de 10% daca platesti pina la 15 martie. Am vazut ca ne-ai si scris, o sa iti dam si raspuns oficial, ca asa trebuie“, ii explica edilul sef, facind si citeva referiri la legi si ordonante.
„Lasati-ma, maica, ca si asa sint bolnava!“, schimba cursul discutiei doamna colonel Saigau. „Pai si eu ce sa-ti fac?“, se mira primarul.
„Io am venit sa va intreb de ce sinteti suparat pe mine! Ca io nu stiu ce v-a spus doamna Lenuta (doamna Lenuta’ fiind, se pare, secretara primarului- n.r.), da’ am vazut ca sinteti suparat“, da femeia glas problemei care o minase sa vina in audienta.
„Sint! Cum sa nu fiu? Adica noi te-am ajutat, ti-am adus lemne sa ai cu ce face focul, si tot dumneata esti nemultumita ca e prea scump transportul! Pai sa te mai ajutam altadata? Ai cerut inapoi banii pe transport, se poate? Si mai ai si doua sute de milioane la CEC!“, urmeaza replica edilului. „Sa fie al dracu’ cu ma-sa ala care ii are?!“, sare femeia otarita pe o asa „calomnie“. Dupa o scurta negociere, partile cad de comun acord ca nu sint chiar doua sute, doar cincizeci, si aia pastrati „de inmormintare“.
„Da’ de ce n-ati vrut sa stati de vorba cu mine?“, nu se lasa femeia. „Pai cum sa stau de vorba cu dumneata, ai aparut asa, ca popindau’ la depunerea de coroane si aveai chef de vorba. Hai, gata, ca deja am tensiune!“, se supara primarul. „De cind am facut pe suparatul n-ai mai venit p-aci, am stat si eu linistit!“, glumeste edilul sef.
„Auziti, stiti ce zic eu?“, contribuie femeia la binele comunitatii. „Ia zi, ce idei mai ai!“, spune exasperat primarul. „De ce nu faceti dumneavoastra un depozit de lemne, sa scapati de balamuc, sa nu mai vie lumea peste dumneavoastra?“. „Cum sa faca primaria depozit de lemne?! (…) Da, ideea e buna…“, cedeaza edilul. „Mi-a dat una in carti si mi-a spus ca mai traiesc doi ani si mor… auziti, da’ de ce nu le luati si pe astea si le puneti la taxa? I-am spus si lu’ domn’ Jianu (directorul de la financiar- n.r.) pe ele de ce nu le impune? Ia sa ii spuneti si dumneavoastra!“, gaseste femeia solutia eliminarii evaziunii fiscale la nivel local. Autoritatile se uita perplexe, dar nu comenteaza; o noua polemica ar ridica si mai tare tensiunea. Si a discutiei, si a primarului!
„Simbata pot sa stau de vorba cu dumneavoastra? Vreau sa va spun ceva, in secret!“, bate in retragere femeia. „Om mai vedea, nu cred ca sint aci simbata! Poate saptamina viitoare!“, se eschiveaza primarul. „Pai da! Iar imi spune doamna Lenuta ca nu sinteti! (…) Bine, plec! Da’ saptamina viitoare, mai pe cind?“, se intoarce din usa doamna Saigau.
O problema cu un bec
„Urmatorul!…Iar ai venit?! Nu ti-au pus becu’?“, il recunoaste imediat primarul pe urmatorul caracalean venit in audienta. „L-au pus, da-l dracu’ da bec, da’ nu merge! S-aprinde cinci minute si dup’aia toata noaptea sta stins!“, spune omul, atit de suparat incit nu se poate abtine si da si cu caciula de pamint. „Ma, tu bausi ceva?“, il suspecteaza mai-marele municipiului. „Eh, baui! Baui un pahar la ‘bisericism’ ca varui ceva si ma cinstira si pe mine! Da’ becu’ ala nu merge! Ca cupru’ cu aluminiu’ sa face cearta intre ele! Dom’ primar, le dau io, dom’ne, bec, numa’ sa vie ei sa-l puna! Ca daca nu, ma sui io sa-l pun! Pai ce, la Capatina la poarta arde si la mine, la Grozavescu, ba!?“, se stropseste omul, vizibil nemultumit de discriminarea pe care curentul electric se incapatineaza sa o faca intre unii locuitori ai urbei.
Pe principiul enuntat „prostii cred, comunistii controleaza“, Gheorghe Anghel a delegat un angajat al primariei sa verifice calitatea iluminatului public pe strada Panselutelor.
„Hai, sanatate, si sa nu mai injuri pe strada!“, ii ureaza la plecare comisia de audiente.
„Cocosele, cocoseluleee…“
Urmatorul venit in audienta la primarul Caracalului este Marin Cocosila, de 73 de ani. Se aseaza cu greu pe scaun si isi spune pasul: „Dom’ primar, dom’ne, asociatia mea e moarta! E ingropata de mult! Ce ma mai amendeaza astia de la financiar! Ce declaratie sa mai fac eu? Sa ma amendeze pe mine un milion jumate… nu sint sanatosi!“. Vizibil exasperat, primarul ii explica: „Ma nea’ Cocosila, ce mai vrei de la mine? Ti-am dat hirtie ca afeu’ dumitale (Asociatie Familiala- n.r.) nu mai functioneaza! Ce sa mai fac eu?!“
„Dom’ne, ati fost primsecretar, chemati-i la ordine! Pai cum asa?!“, nu se lasa omul convins ca vremurile sint deasupra oamenilor. „Ia sa vad eu ce hirtii ti-au trimis dumitale oamenii astia“, se lasa induplecat primarul, promitind ca doar il va ruga pe seful de la financiar sa se mai uite o data peste situatia „afeului“ lui Marin Cocosila. Fost contabil, omul recunoaste cu mindrie ca acum e rapsod popular si, pentru demonstratie, trage si o cintare, cit se uita membrii comisiei peste hirtii. „Cioc-cioc-cioc la poarta morii/ Cine bate fratioare?/ E cocosu’ de Gheorghita/ Vine de la morarita/ Cocosele, cocoseluleee…“, rasuna din biroul de audiente. Dupa vreo trei schimbari succesive de ritm si tot atitea hituri lautaresti, Marin Cocosila isi incheie recitalul cu unul plin de subintelesuri „Bate vintu’, latra ciinii!“ Vazind ca nimeni nu se ofera sa se duca la fisc si sa rezolve problema „afeului“, batrinului ii vine ideea salvatoare si se hotaraste sa plece: „M-ajutarat’ de nu mai puturat’! Un reporter as vrea; sa-i dau hirtia reporterului si sa o duca el!“. Din fericire, nimeni nu ne deconspira. (Multumim, domnule primar!)
Nu toti cei veniti in audienta la Primaria Caracal au batut drumul doar ca sa mai schimbe aerul, sa mai vada lumea si sa se salute cu primarul; unii au venit cu probleme serioase si au plecat cu solutii. O cerere pentru casa, un loc de munca, un ajutor social, scutire de taxe si reparatii morale, toate au fost rezolvate urgent si eficient. Desi cunostea bine „problemele“ unora, edilul a avut rabdare sa ii asculte pe toti. Am plecat fara sa stim daca, dupa audiente, tensiunea ii daduse dureri de inima primarului.
