O fetita de doi ani – nici orfana, nici abandonata – doar singura pe lume

In Mirsani, intre doua case primenite, o cocioaba prapadita sta sa se pravaleasca peste doi pui de mita si un copil. Facuta din paianta, cu acoperisul zdrentuit de ciori si vint, cosmelia e impartita, chipurile, in doua camere: una e asa-zisul dormitor, iar cealalta, bucataria, sufrageria si hambarul, toate la un loc.

Ambele incaperi servesc de adapost atit pentru Geta si cei trei copii ai sai, cit si pentru restul vietatilor pripasite in curte: doi ciini, trei pisici si citeva sute de purici. Geta are 30 de ani. Parintii i-au murit de vreo doi ani. Nu i-au ramas de la ei decit o palma de curte si casa de chirpici ridicata de taica-sau.

Dupa moartea batrinilor, vecinii au ajutat-o pe Geta sa-si faca alta din lemn, mai trainica si mai calduroasa. Mare lucru n-a iesit, ca nici oamenii n-au dat in greu: Geta nu le era nici ruda si nici macar vreo vecina de nadejde. Nemaritata, cu trei copii si fara nici un rost, femeia nu s-a zbatut prea mult la viata ei.

„E vai de capul ei! Pleaca de acasa cu ziua, nici ea nu stie unde se duce si cind se intoarce. Copiii ramin in stirea lui Dumnezeu. Aia mari bat ulitele si fac numai prostii. Ionela, a mica, ramine sa se impace cu singuratatea. Nimeni nu stie de ea. O lasa in casa, cu mitele. N-are ce minca, n-are ce bea. Se baga sub pat si asteapta sa vina ma-sa. Mai ieri am gasit-o pitita dupa un scaun, la un vecin.“

Ionela are doi ani. O fetita frumoasa, blonda cu ochi albastri. In ciuda mizeriei, copilul nu este bolnav. Singuratatea si lipsa afectiunii materne i-au intunecat privirea, iar fetisoara ei mica a luat tristetea unui om mare.

Cit e ziua de lunga, Ionela sta in casa sau in curte, se joaca ba cu vreo rufa murdara si zdrentaroasa, ba cu unul dintre pisicii puricosi. Cind oboseste, se asaza pe prag sau sub pat si mozoleste un biscuite vechi. Atit s-a obisnuit cu singuratatea, ca nici nu mai stie cum este nici dorul, nici plinsul. De fratii ei abia are habar, cind dau pe acasa sa se culce. Dar nici atunci nu sta cu ei, caci sint mari si nu se uita la o mucoasa.

Cristi are opt ani, iar Marian sase. Bat mingea pe ulita, fara griji, fara sa le ia seama nici mama, nici tata. Acasa maninca doar ce apuca, daca nu o iau cu miloaga prin vecini. De scoala nu se tin. Cel mare a si ramas repetent. Dar Geta nu are grija lor, cum pare ca nu o are pe a nimanui.

„Se tine cu unu’ din sat. Iarna sta aci, cu copiii, dar vara se duce la ala. Munceste acolo de rupe, ca ala o pune la sapa. Si ii mai maninca si pensia“, vorbesc vecinii, cu lehamite. Cite unul, mai milos, intra la doua-trei zile in curtea Getei. O ia pe Ionela in brate si o duce pina acasa, sa o spele si sa-i dea un blid de mincare. Apoi o aduce inapoi, ca nu e a lui, ca el si-a facut copiii lui. Si apoi, cine i-a facut sa-i creasca si sa-i faca mari, ca asa a dat Dumnezeu…