„Nu stiu citi ani am… prin ’25 m-am nascut…“
Dumitra Circeanu din Mirsani nu-si mai aminteste cu precizie datele importante din viata ei. Cum scoala nu are prea multa, nu stie nici sa socoteasca. Cu toata batrinetea, femeia nu a uitat insa evenimentele care i-au marcat destinul.
„In urma cu vreo jumatate de veac m-am maritat. Dumitru era tractorist. Mi l-au adus mort acasa. Cica facuse accident. M-a lasat cu fata maricica. Baiatul era prunc, de dus in brate. N-am luat pensie dupa barbat, ca nu facusem zece ani de cind ne luasem. Atunci intram in ultimul an“. Dumitra era tinara, avea doar 35 de ani cind i-a murit sotul. Cristian si Maria au ramas doar cu ea. Tata nu mai aveau, iar Dumitra nu voia sa se mai casatoreasca.
A trait singura, fara barbat, timp de 40 de ani. Dumitra a stiut sa fie pentru copiii ei si mama, si tata. Prin 1963, pe locul cumparat a ridicat casa: buna, frumoasa, trainica, facuta de mina ei. Aici a crescut-o pe fata si a maritat-o, si tot aici i-a murit, in urma cu opt ani, baiatul, Cristian. A vazut femeia ca soarta o incearca din nou, dar nu a disperat.
„Asa a vrut Dumnezeu, sa mi-l ia si pe el. A murit de plamini, tinar, nici nu se insurase“. A plins, a urlat, si-a smul parul din cap. Si viata a mers in continuare. Maria s-a maritat si a plecat la barbat. In prezent are si ea copiii ei, doua fete mari de vreo 18 ani.
Dumitra a ramas singura in casa. Femeia s-a obisnuit cu pustietatea din jurul ei. Se plimba din odaie in odaie, mingiie pozele cu Dumitru si mai aprinde cite o luminare pentru copil. Cu o pensie amarita, cu ce mai aduna din gradinita din spatele casei, batrina isi traieste viata cu gindul la trecut. Din cind in cind, iese in poarta, se uita pe drum, ca si cum ar astepta pe cineva. Stie ca s-au dus si nu mai vin.
