Bolnavii de insuficienta renala reprezinta o categorie aparte a pacientilor care trec prin Spitalul din Tirgu Jiu. Ei devin, pentru o perioada care variaza de la citeva luni la citiva ani, un fel de chiriasi ai saloanelor de dializa. Singura cale de a scapa de aceasta operatiune complicata este un transplant. Tinerii sint cei care fac eforturile cele mai mari pentru a obtine un rinichi. Multi dintre batrini renunta insa la aceasta posibilitate pe motiv ca pina la urma tot o sa moara.
Sectia de dializa a Spitalului din Tirgu Jiu are la aceasta data 75 de pacienti din tot judetul. Unii dintre ei vin din cele mai indepartate comune de cite trei ori pe saptamina. Spitalul le pune la dispozitie o ambulanta pentru transport, dar deplasarea ramine la fel de obositoare. O sedinta de dializa dureaza cel putin patru ore si costa 1,5 milioane de lei, bani pe care-i suporta spitalul.
Pentru unii pacienti, dializa a devenit deja o obisnuinta, mai ales ca fac acest lucru de ani de zile. Vasile Anghelescu are 66 de ani si este cel mai vechi pacient. Batrinul face dializa de peste opt ani si a ajuns si la trei sedinte pe saptamina. El nici nu ia in considerare posibilitatea unui transplant.
„Sint prea batrin si oricum o sa mor. Ce rost are sa mai cheltuiesc atitia bani si sa mai nenorocesc un om, sa-l las fara un rinichi“, spune el. Pentru cei care se decid sa apeleze la un transplant renal, cea mai mare sansa de compatibilitate o au cu rudele de gradul I. O data luata aceasta decizie urmeaza o serie de analize si asteptarea pentru a intra in operatie. In cele mai multe cazuri, operatia reuseste, dar pacientul trebuie sa urmeze un regim de viata strict si sa se prezinte periodic la controale.
La Centrul de dializa din Tirgu Jiu figureaza 13 persoane care au suferit un transplant, la care se adauga un pacient care a decedat dupa interventie pentru ca nu a respectat indicatiile medicilor.
Adriana Chilea are doar 23 de ani si a trecut prin aceasta operatie cind a implinit 20 de ani, dupa cinci luni de dializa. „Am avut sansa sa fiu compatibila cu mama.
Mi-am aniversat ziua de nastere in spital, dar de atunci ma simt foarte bine“, a povestit tinara.
„Pentru viata platesti oricit“
Pentru cei care nu au gasit un donator in rindul rudelor, lupta pentru o sansa la viata capata accente dramatice. Urmeaza inscrierea pe o lista de asteptare, in speranta ca se va gasi un rinichi compatibil. Acesti bolnavi nu au prea multe variante.
Una dintre ele este asa-zisa metoda a „dominoului“, cind doi donatori dispusi sa renunte la un rinichi in favoarea unei rude, dar cu care nu sint compatibili, fac schimb de organe in folosul celor bolnavi.
Ultima varianta o reprezinta cumpararea unui rinichi. Oamenii dispusi sa-si vinda organele se invirt tot in preajma clinicilor universitare unde se fac operatiile sau raspund unor anunturi din ziare. Bolnavii si medicii din Tirgu Jiu povestesc ca au auzit mai multe variante de pret.
„O pacienta a noastra, care a facut un transplant, a spus ca si-a cumparat rinichiul cu 150 de milioane de lei. Operatia a reusit si acum se simte foarte bine. Nu exista nicaieri date oficiale despre cei care-si vind rinichii si la ce pret“, a spus medicul Ion Cretu de la Sectia de dializa a Spitalului din Tirgu Jiu.
„Am fost la Cluj sa-mi fac analize pentru ca fratele meu imi va dona un rinichi. Foarte multa lume vorbea acolo despre acest obicei de vinzare a organelor. Am auzit mai multe variante. O pacienta spunea ca a gasit un rinichi pentru care va da o garsoniera si 50 de milioane de lei. Eu, care sint in situatia de a avea nevoie de un rinichi, spun ca respectivii fac totusi o fapta buna chiar daca cer bani. Pentru viata platesti oricit“, a spus Ecaterina Stanciu, de 46 de ani, din Saulesti, Gorj.
Medicii de la Centrul de dializa spun ca singurele informatii pe care le detin despre cei care vind organe sint cele pe care le primesc de la pacientii lor. Ei au precizat ca transplantul ramine singura solutie pentru acesti bolnavi, mai ales ca in ultimul timp se inregistreaza lunar cel putin un caz de deces in rindul celor care fac dializa.
