10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Grevistii“ din Spania si-au exercitat un drept democratic, apreciaza ministrul muncii

„Grevistii“ din Spania si-au exercitat un drept democratic, apreciaza ministrul muncii

Greva culegatorilor de capsune de la ferma Surexport a fost pina la urma un drept democratic, exercitat de muncitorii romani din cauza neintelegerilor cu patronul, insa protestul lor nu afecteaza in nici un fel relatiile dintre guvernul roman si cel spaniol, referitor la piata fortei de munca, a declarat ieri ministrul muncii, Marian Sirbu.

„Romanii au avut dreptate in esenta si, in consecinta, s-au folosit de dreptul lor democratic de a declansa protestele. Pina la urma, situatia lor s-a rezolvat, si-au primit banii, o parte dintre ei intorcindu-se acasa, restul raminind in continuare la munca. In orice caz, evenimentele de la ferma spaniola sint nesemnificative in privinta relatiilor in domeniul fortei de munca dintre cele doua state”, a apreciat Marian Sirbu.

Ministrul a adaugat ca partea spaniola solicita in continuare forta de munca, dovada fiind cererea pentru cules de mere la fermele spaniole. De asemenea, ministrul a subliniat ca protestatarii nu vor fi scosi de pe listele Oficiului de Recrutare a Fortei de Munca.

Rasvan Cirica, secretar de stat in cadrul ministerului, a afirmat ca o parte din muncitori s-au intors in tara joi, fara a preciza numarul acestora. „O parte din ferme au declarat inchisa campania de cules de capsune, iar citeva grupuri de muncitori s-au intors deja in tara. In orice caz, greva nu a fost declansata din cauza conditiilor de munca“, a precizat secretarul de stat. El a precizat ca, pina la ora actuala, ministerul nu detine o evideta a numarului de persoane care au parasit fermele spaniole, in afara celor 28 de romani care s-au intors in tara, luna trecuta, acuzind conditiile vitrege de munca. „La intoarecere, muncitorii trebuie sa treaca pe la Consulatul spaniol din Bucuresti, pentru a le fi semnate documentele de intoarcere, conform contractului. La final, vom avea o lista cu persoanele care si-au prelungit sederea in spatiul Schengen, pe cont propriu“, a mai spus ministrul muncii.

Peste o suta de muncitori romani, plecati la cules de capsune in regiunea Huleva din Spania, au declansat o greva spontana deoarece nu si-au primit drepturile banesti negociate verbal cu unul din angajatorii spanioli. Revolta muncitorilor romani a avut loc pe 24 mai, dupa ce muncitorii nu si-au primit salariile negociate verbal cu angajatorul spaniol. Potrivit intelegerii, romanii trebuia sa munceasca ore suplimentare, pentru care trebuia platiti cu sapte pina la noua euro pe ora. Sumele datorate de angajator pentru orele suplimentare erau cuprinse intre 1.000 si 1.400 de euro. In cele din urma, muncitorii si-au primit sumele datorate de angajator, cu sprijinul sindicatelor spaniole.

Potrivit contractului incheiat intre autoritatile romane cu angajatorii spanioli, culegatorii de capsune trebuia sa munceasca doar sase ore pe zi, sa aiba o zi libera pe saptamina, pentru salarii cuprinse intre 500 si 700 de euro pe luna. Oficiali ai MMSS sustin ca „grevistii“ munceau intre cinci si sapte ore suplimentar, fara zile libere, fata de programul stabilit in contract. „Nici noi, nici oficialii spanioli nu sintem raspunzatori pentru intelegerile ulterioare intre angajat si angajator. Pina la urma, noi sintem doar intermediari“, a subliniat ministrul Sirbu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS