Preventoriul de la Padea – o denumire care la prima vedere nu spune nimic si nu stirneste curiozitatea. In realitate, Preventoriul de la Padea este o casa a povestilor. Povesti triste ale unor copii care provin din familii in care crunta boala numita TBC a facut victime si a aruncat asupra micutilor umbra microbului de care sint suspecti. 21 de copii traiesc in aceasta institutie, invata, isi fac prieteni, dar, mai ales, poarta dorul de acasa si de parinti. Cei care au parinti, pentru ca unii dintre ei fac parte din familii destramate sau au ramas orfani, tot din pricina bolii…
TBC-ul este o boala neinduratoare, care, o data contactata, se transmite cu usurinta la toti membrii familiei. O parte din copiii acestor familii si-au gasit locul in Preventoriul de la Padea, comuna Dranic. Sint foarte dese situatiile cind aici sint internati mai multi frati ale aceleiasi familii. Este si cazul lui Iulian Dalac, poreclit de strengarii care ii sint vecini de salon, Lupul. In camera rezervata fetelor, Iulian are doua surori, pe Mariuca, de cinci ani, si pe Cornelia, de noua ani. Cei doi frati mai mari duc dorul casei, dar s-au acomodat destul de repede si de bine. Mariuca nu intelege prea bine ce se intimpla, dar nu se plinge pentru ca este inconjurata cu dragoste de personalul institutiei si apropierea fratilor este linistitoare pentru ea. Mai are si un alt prieten, un bursuc de plus, caruia i-a dat numele unui alt frate, institutionalizat intr-un centru de plasament din cauza situatiei materiale dificile cu care se confrunta familia: „Pe el il iubesc cel mai mult, pe Costica!“, sopteste peltic Mariuca, stringind la piept papusa care tine locul fratelui plecat.
Dorul de casa este singurul care intuneca linistea copiilor
Ultimul venit in Preventoriul de la Padea este Mihaita. Baietelul de cinci are in privire o tristete adinca. I se spune Piciul si sta mai tot timpul deoparte, fara sa ia parte la zbenguielile celorlalti baieti. „Iti place aici?“. Baietelul clatina negativ din cap si ramine cu privirea atintita in podea. Este din Cerat si mama lui este bolnava de mult timp de TBC. Dorul de casa este apasator si nici chiar caldura sufleteasca a personalului nu ii face pe copii sa uite prea usor de parinti. Marius Zamfir este unul dintre cei care nu au mai rezistat. Intr-o zi si-a facut bagajele si a fugit. A stat la parinti pe perioada vacantei dupa care s-a intors. Dar la Padea sint si copii care se simt mai in largul lor acolo decit acasa. Rebeca are noua ani. Cind a venit in preventoriu avea cinci ani si era un ghemotoc de om, speriata si timida. Acum se simte ca la ea acasa, a invatat o gramada de lucruri si isi viziteaza sau este vizitata de parinti destul de des. Rebeca are o pasiune pentru geografie si mai ales pentru capitale. Rare sint cazurile in care fetita nu stie sa iti spuna care este capitala cine stie carei tari mai putin cunoscute.
Copiii de la Padea duc o viata normala. Invata cu profesorul care tine cursuri aici, fetele invata sa coase, sa impleteasca si sa faca tot felul de lucruri si toata lumea participa la treburile gospodaresti. Copiii sint incintati de animalele din miniferma preventoriului si ii iubesc in egala masura pe calul Misu, pe cele doua vaci Ove si Biork, primite de la doi prieteni din Norvegia si pe vitelusul Mugurel.
Nicolae si Marioara Ionescu, cei doi oameni cu suflet mare care conduc Preventoriul de la Padea, sint pentru copiii institutionalizati, doctori, profesori, prieteni si parinti in acelasi timp. Fara ei, portile preventoriului probabil ca s-ar inchide deoarece sint greu de gasit cadre medicale si didactice care sa se dedice acestor copii.
