15 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateExcedentul bugetar al CNAS este suficient pentru acoperirea cheltuielilor din sistem

Excedentul bugetar al CNAS este suficient pentru acoperirea cheltuielilor din sistem

Excedentul bugetar al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) pentru 2002 – in valoare a aproximativ 2.000 de miliarde de lei – ar fi suficient pentru acoperirea cheltuielilor cu materiale si cu prestarile de servicii cu caracter medical, a declarat ieri Eugeniu Turlea, presedintele CNAS.

Potrivit presedintelui CNAS, bugetul alocat in anul 2002 pentru servicii medicale spitalicesti (27.550,2 miliarde de lei) este cu 31,6 la suta mai mare fata de cel din 2001 (20.936,6 miliarde de lei). Pe linga acesti bani, unitatile sanitare mai primesc 4.145 miliarde de lei (cu 22, 9 la suta mai mult decit in 2001) pentru programele nationale de sanatate, respectiv pentru medicamente si materiale specifice utilizate in boli cronice, a mai spus Turlea.

Unii directori de spitale sint nemultumiti de alocatiile bugetare din 2002. Ca urmare a modificarilor contractului cadru privind acordarea asistentei medicale, tarifele practicate de unitatile sanitare vor fi diferentiate in functie de tipul acestora (clinici de urgenta, clinici universitare, spitale judetene, municipale, comunale, cu un singur profil sau cu mai multe).

Astfel, in toate spitalele judetene, costurile pentru o operatie de apendicita vor fi aceleasi, mai mici decit in clinicile universitare sau in spitalele de urgenta, a explicat Turlea. Respectivele tarife au fost stabilite de experti ai Ministerului Sanatatii si Familiei (MSF), si nu de finantistii CNAS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS