Nu foarte departe de centrul comunei Amarastii de Jos, se afla o cocioaba netencuita, cu doar jumatate de acoperis si fara soba, geamuri sau obiecte de mobilier care sa te duca cu gindul la o locuinta…o constructie ceva mai rasarita decit un grajd, in care totusi traiesc oameni. „Intrati in casa!“, ne pofteste Mitre Mechenici, proprietarul, „acolo e fiu-meu; e bolnav, sta la pat ca e paralizat“.
Saracia extrema in care traiesc batrinul Mechenici si fiul lui, Viorel, de 39 de ani, i-a facut pe vecinii de pe ulita si pe alti citiva locuitori din comuna sa puna mina de la mina si sa ii ajute care cum pot. Cu doua saptamini in urma, Vergica, nevasta lui Mitre, a murit rapusa de saracie si de boala grea, iar batrinul si fiul au ramas neajutorati si neputinciosi in fata greutatilor zilnice. Fara minimul necesar traiului, supravietuirea celor doi barbati, unul paralizat, iar celalalt alcoolic, pare aproape o minune. Moartea femeii a facut ca satenii si autoritatile sa ia act de saracia lucie in care traieste familia Mechenici. Inmormintarea si toate cele crestinesti au fost suportate de autoritatile locale din comuna si de vecini, dar traiul pe mai departe al celor doi barbati, lipsiti de orice venit, le da fiori vecinilor. „Va spun ca m-am crucit cind am vazut in ce saracie traiau! N-aveau nici pat pe care sa doarma, Vergica a murit pe o snop de coceni… N-au soba, n-au ce minca, vai de sufletul si de viata lor!“, spunea o vecina.
Piine si muraturi
La cei 39 de ani pe care ii are, Viorel Mechenici nu are nici 40 de kilograme; trupul firav sta ascuns sub un maldar de trente, din care i se vad doar ochii lucind de febra. Cu vocea stinsa, abia mai poate spune citeva propozitii: cum a lucrat pe vremuri, ca sudor, cum a ramas apoi fara serviciu, s-a imbolnavit de ulcer si, reintors in „casa“ parinteasca, s-a imbolnavit mai grav si, in timp, a paralizat. N-a fost la medic si nimeni nu s-a interesat de sanatatea lui. „Ce maninc? Pai…piine, muraturi, ce e de mincare pe aci!“, raspunde barbatul. Intr-un colt al camerei innegrite de fum, se mai vad si acum citiva colaci, cu care si-au astimparat foamea cei doi barbati. Clatinind din cap, vecinii povestesc despre decaderea familiei Mechenici: „Au fost de neam bun si au ajuns prost! Mor de foame! Luati-i de aici, sa nu se mai patimeasca! Pe biata Vergica a inmormintat-o primaria, oamenii i-au facut pomenile…Ce sa se descurce ei, unul paralizat si altul alcoolic?! Ar trebui sa ii ia primaria de aci si sa ii duca, pe al batrin la azil si pe Viorel la spital!“, spune Aurelia Uritu, o alta vecina. Ion Dinu, primarul comunei, spune ca, de luna viitoare, tata si fiu nu vor mai muri de foame; autoritatile locale le-au intocmit dosarul pentru obtinerea venitului minim garantat, iar edilii vor avea grija ca in casa celor doi Mechenici sa intre alimente (piine, ulei, etc) si nu bani care sa potoleasca „setea“ batrinului. Autoritatile locale se vor ocupa si de reparatia casei, pentru a nu se prabusi peste cei doi amariti.
