Boboteaza (6 Ianuarie) si cu Sfintul Ioan (7 Ianuarie) aproape ca formeaza una si aceeasi sarbatoare. In ajun, preotul sfinteste casele cu apa care a fost sfintita in dimineata aceea dupa Sfinta Liturghie. Oamenii tin post negru pina ce vine preotul si beau intii din aceasta apa sfintita. Preotul este precedat de copii imbracati in camasi albe, sunind din clopotei si deschizind calea preotului, strigind Kira Leisa, adica pronuntarea romaneasca a grecescului Kyrie Eleison (Doamne miluieste). Pe linga troparul Bobotezei, copiii cinta colinde speciale care descriu miracolul care a avut loc la Iordan. In ziua aceasta, in afara de preot, nimeni nu se duce colindind din casa in casa
In ziua de Boboteaza, dupa Sfinta Liturghie, preotul impreuna cu enoriasii fac o procesiune la un lac, riu sau vreun izvor, pentru slujba Sfintirii Apelor. Cind troparul praznicului incepe, vinatorii si padurarii satului impusca peste ape ca sa alunge duhurile necurate. Astazi, acest obicei a pastrat doar semnificatia festiva a unui foc de artificii, fiind lipsit de simbolism. Daca este destul de frig se pregateste o cruce de ghiata pentru a marca locul slujbei si la sfirsit preotul arunca in apa o cruce de lemn, iar feciorii satului se arunca sa o scoata, chiar daca este ger de crapa pietrele. Se crede ca in ziua aceasta toate apele pamintului sint sfintite; de aceea femeile nu spala rufe pentru urmatoarele opt zile pina la sfirsitul praznicului.
Cu acestea, datinile de iarna nu s-au incheiat, dar s-a terminat carnavalul. Femeile se apuca iarasi, cu tristete, de tors si de a pune pinza la nevedit. Barbatii trebaluiesc prin sura punind dinti la grebla sau ascutind fierul de la plug. Pina la Postul Mare nu mai este nici o alta distractie.
Traditie in satele bistritene
In zorii zilei, preotul face sfintirea apei in biserica si apoi porneste cu crucea sau cu Botezul pe la casele enoriasilor sai, incepind, de regula, de la cel care locuieste mai aproape de biserica. Exista datina ca preotul sa fie insotit, pe linga cantor si fat, care poarta o cofita cu apa sfintita, avind in ea un strut de busuioc legat cu lina rosie, si de un grup de baieti care striga pe ulite de clocoteste intreg satul, „chiraleisa“, dind de stire ca au pornit cu crucea. Preotul trece cu agheasma din casa in casa, fiind intimpinat de fiecare gazda in pragul portii cu o „lumina aprinsa“ in mina dreapta. Preotul este cel care intra primul in casa, moment in care incepe sa cinte troparul „In Iordan botezindu-te tu Doamne“. Dupa ce sfinteste toate incaperile casei, preotul se aseaza linga masa, cu fata spre usa si asteapta ca gazdele sa vina in ordinea virstei, pentru a saruta crucea. Pentru ca satul are peste doua sute de case, preotul umbla cu crucea pina seara tirziu, dupa care in fiecare locuinta sint asteptati „hizii“. Conform traditiei, acestia isi fac aparitia in grupuri restrinse pe ulitele satului.
Intrarea lor in case se produce abia dupa ce primesc dezlegare din partea gazdelor, carora li se adreseaza cu intrebarea: „Primiti hizii?“. Sosirea lor este pentru tarani un prilej de bucurie si amuzament. „Hizii“ sint copii, tineri si batrini din sat, care poarta pe fata masti. Cel mai adesea, baietii se deghizeaza in fete, tinerii travestiti intruchipeaza un alai de nunta, iar batrinii spun ca umbla cu moartea prin sat. Mastile intruchipeaza mosi, babe, doctori, ofiteri, miri, nasi, ursi, catei etc. Pe linga masti, se mai recurge si la innegrirea fetei cu funingine sau la albirea ei cu faina de griu. In reprezentarea „mortii“ se folosesc dintii confectionati prin taierea si crestarea unui cartof. Acestia formeaza o gura proeminenta care in ansamblul mimicii create stirneste teama sau zimbete.
