Știri de ultima orăLocalDoljBărbat din Dolj, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de locuința soției

Bărbat din Dolj, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de locuința soției

Un bărbat de 50 de ani, din comuna Cetate, a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis în urma unor amenințări la adresa soției sale. Deși fusese evacuat din locuință și avea interdicția de a se apropia la mai puțin de 100 de metri, acesta a fost găsit de polițiști în apropierea casei femeii.

Un bărbat de 50 de ani, din comuna doljeană Cetate, a ajuns în arestul poliției după ce a încălcat măsurile impuse printr-un ordin de protecție provizoriu emis pe numele său. Acesta ar fi amenințat-o cu acte de violență pe soția sa, în vârstă de 40 de ani, iar câteva ore mai târziu s-ar fi apropiat din nou de locuința femeii, deși avea interdicție în acest sens.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, incidentul a început sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 18.00, când femeia a sunat la poliție și a reclamat că soțul său o amenință.

Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Cetate, ajunși la fața locului, au stabilit că bărbatul i-ar fi adresat amenințări pe fondul consumului de alcool și al geloziei.

În urma evaluării riscului, polițiștii au constatat că viața și integritatea corporală a femeii se aflau în pericol iminent. Astfel, au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile, prin care bărbatul era evacuat din locuință și obligat să păstreze o distanță de cel puțin 100 de metri față de aceasta.

A fost găsit la mai puțin de 100 de metri de locuință

Măsurile nu au fost respectate însă prea mult timp. În jurul orei 22.15, femeia a cerut din nou ajutorul polițiștilor, după ce soțul său s-ar fi apropiat de locuință.

Echipajul trimis la fața locului l-a găsit pe bărbat pe stradă, la o distanță mai mică de 100 de metri de casa femeii, încălcând astfel interdicția stabilită prin ordinul de protecție.

În urma cercetărilor și a probelor administrate, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Acesta a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Duminică, 15 noiembrie, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, pentru stabilirea unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru infracțiunea de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS