Ungaria va produce din nou cunoscutul cub Rubik, după mai mult de 40 de ani de la încetarea producției locale, anunță TVR Info.
În urmă cu mai bine de jumătate de secol, un arhitect, sculptor și profesor maghiar a inventat ceea ce avea să devină unul dintre cele mai populare și îndrăgite puzzle-uri din lume, cubul Rubik.
Acum, după ce s-au vândut peste jumătate de miliard de exemplare, transformând obiectul într-un veritabil fenomen cultural la nivel mondial, producția cubului revine în Ungaria.
Ungaria „este casa cubului. Cubul s-a născut aici“, a declarat Erno Rubik, în vârstă de 82 de ani, cu ocazia inaugurării unei noi linii de producție complet automatizate pentru cubul Rubik, în orașul maghiar Jaszbereny. Noua linie de producție își propune să fabrice un milion de cuburi anual.
Cum a fost inventat cubul Rubik
Povestea cubului Rubik a început în 1974, pe când Erno Rubik preda design la Academia de Design din Budapesta.
Dorind să creeze un obiect tridimensional care să pară „infinit“, Erno Rubik a realizat un prototip, din lemn, sub forma unui cub alcătuit din 27 de piese, capabil să se rotească pe mai multe axe. Realizând potențialul comercial al invenției sale, Rubik a început curând să producă mai multe exemplare.
Începând cu anul 1977, primele 5.000 de unități, numite pe atunci „cubul magic”, au fost puse în vânzare în magazinele de specialitate din capitala Ungariei.
Invenția a câștigat popularitate,dar pentru că s-a confruntat cu dificultăți în procurarea materialelor în Ungaria socialistă de la acea vreme, producția a fost mutată în străinătate
Licența pentru cubul Rubik a fost acordată unei companii de jucării din Marea Britanie, apoi uneia din SUA.
Concursuri internaționale dedicate cubului Rubik
Până la începutul anilor ’80, popularitatea sa a explodat în ceea ce Rubik a numit „primul mare val“; el a precizat că, între 1980 și 1983, s-au vândut 200 de milioane de unități.
În ultimii ani, cubul Rubik a cunoscut o nouă creștere a popularității, pe măsură ce s-au înmulțit competițiile internaționale în care participanții se întrec pentru a vedea cine poate rezolva puzzle-ul cel mai rapid.
Recordul actual, stabilit chiar luna trecută în China de Xuanyi Geng, în vârstă de nouă ani, este de 2,51 secunde, potrivit World Cube Association, organizația care gestionează și certifică competițiile la nivel mondial.
Citește și: Alaska a ales un guvernator democrat

