Un bărbat de 47 de ani, din comuna Bucovăț, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violență în familie, după ce și-ar fi agresat concubina, o femeie de 49 de ani. În urma evaluării riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile.
Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bucovăț au fost sesizați în dimineața zilei de 9 noiembrie, în jurul orei 06:00, de o femeie din Craiova, care a anunțat că o rudă de-a sa, în vârstă de 49 de ani, din comuna Bucovăț, ar fi fost agresată fizic de concubinul ei.
Din cercetările efectuate a reieșit că incidentul s-ar fi petrecut în seara zilei de 8 noiembrie, în timp ce cei doi se aflau în locuința unor vecini. Pe fondul consumului de alcool și al geloziei, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe femeie.
La fața locului a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Dolj. Femeia a refuzat însă transportul la spital.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu
În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent pentru victimă și au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru cinci zile.
În baza probelor administrate, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.
În cursul zilei de astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

