Știri de ultima orăLocalBărbat din Vâlcea, reținut după ce a fost prins de două ori conducând cu permisul anulat

Bărbat din Vâlcea, reținut după ce a fost prins de două ori conducând cu permisul anulat

Un bărbat de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii l-au prins din nou la volan, deși avea permisul de conducere anulat. Acesta fusese depistat în aceleași condiții și la sfârșitul lunii octombrie.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Băile Olănești l-au depistat pe bărbat pe 8 noiembrie 2026, pe DC 165, în comuna Păușești Măglași, în timp ce conducea un autoturism, deși nu mai avea dreptul de a conduce.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că bărbatul ar mai fi fost prins la volanul aceluiași autoturism, în aceleași condiții, pe 29 octombrie. Atunci a fost întocmit un dosar penal.

A fost introdus în arestul IPJ Vâlcea

Având în vedere repetarea faptei, bărbatul a fost dus la sediul Poliției Orașului Băile Olănești pentru continuarea cercetărilor.

În urma probelor administrate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Cercetările continuă.

Citeşte şi: Prins cu 154 km/h pe un drum cu limită de 70 km/h, în Vâlcea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS