Știri de ultima orăLocalDoljCeață densă în Dolj, Mehedinți și Olt. Vizibilitatea scade sub 50 de metri în unele zone

Ceață densă în Dolj, Mehedinți și Olt. Vizibilitatea scade sub 50 de metri în unele zone

Centrul Infotrafic avertizează că vizibilitatea în trafic este redusă din cauza ceții, duminică dimineață, pe mai multe drumuri din județele Dolj, Mehedinți și Olt. În unele zone, șoferii pot vedea la mai puțin de 50 de metri.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, ceața reduce vizibilitatea sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri. În funcție de condițiile locale, fenomenul poate favoriza și formarea ghețușului.

Deocamdată, nu sunt semnalate accidente care să impună oprirea circulației pe autostrăzi sau pe drumurile naționale.

Recomandările polițiștilor pentru șoferi

Polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să verifice funcționarea farurilor, stopurilor și proiectoarelor de ceață și să le folosească în mod corespunzător.

De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum, să păstreze o distanță mai mare față de vehiculul din față și să evite depășirile riscante sau schimbările bruște de direcție.

„Nu opriți pe benzile de rulare sau în locuri fără vizibilitate!”, transmit polițiștii rutieri.

Citeşte şi: Bărbat arestat după ce și-a lăsat fiica de 6 ani să doarmă singură în fața unui magazin ca să-și păstreze locul la coadă pentru cărți Pokémon

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS