Daniel Băviță, șeful Serviciului Inspecție Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt, și inspectorul Constantin Alin Trușcă au fost arestați preventiv, miercuri, de Tribunalul Brașov. Cei doi sunt acuzați de câte două infracțiuni de luare de mită, a anunțat Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Potrivit unui comunicat transmis de DNA și citat de Agerpres, procurorii au dispus marți punerea în mișcare a acțiunii penale față de cei doi angajați și reținerea lor pentru 24 de ore.
Ar fi primit 16.000 de lei pentru a aplica sancțiuni mai blânde
Anchetatorii susțin că, la data de 12 august, cei doi, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi efectuat controale la punctele de lucru ale unor societăți comerciale din județul Brașov, care desfășoară activități de exploatare și sortare a agregatelor minerale.
Cu această ocazie, Daniel Băviță și Constantin Alin Trușcă ar fi pretins și primit, în două împrejurări distincte, sumele de 10.000 de lei și, respectiv, 6.000 de lei de la reprezentanții celor două firme.
Banii ar fi fost solicitați și primiți pentru ca inspectorii să nu aplice sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate sau să dispună sancțiuni mai blânde în raport cu abaterile identificate.
DNA precizează că, în acest dosar, sunt efectuate acte de urmărire penală și față de alte persoane. Cei doi beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul procedurilor judiciare.

