Alice Weidel, șefa partidului german de extremă dreapta AfD, fruntaș în preferințele electoratului, a lansat un atac direct la migranții din România, pe care i-a acuzat că „ne jefuiesc sistemul social”. Weidel, care are un discurs pro-rus și anti-UE, a distribuit într-o postare pe X un documentar tv despre migranții români, informează G4Media.
„Alocații pentru copii, ajutor social de bază, îngrijire medicală: tot mai mulți migranți din România ne jefuiesc sistemul social. Numai în Magdeburg, cheltuielile s-au multiplicat de 20 de ori, ajungând la 3 milioane de euro pe an. O cotitură în politica de migrație este posibilă doar cu AfD!”, a scris Weidel pe X.
AfD promovează politici dure-antimigrație, similare cu cele ale partidului condus de Nigel Farage în Marea Britanie în perioada premergătoare Brexit – referendumul care a consfințit ieșirea din UE.
Alice Weidel e candidata AfD la postul de cancelar federal.
Comunitatea românească din Germania numără circa 900.000 de persoane, potrivbit estimărilor neoficiale. Cei mai mulți dintre aceștia lucrează în industrie, agricultură, dar și în sectorul serviciilor.
Documentarul AfD invocat de Alice Weidel a fost realizat de o ziaristă germană care a vizitat cartierele sărace din orașe germane precum Magdeburg, Halle și Hagen, precum și satele românești de origine ale migranților. Documentarul se centrează pe consecințele liberei circulații în UE pentru orașe, locuitori și imigranți.
Citește și: Bilanțul polițiștilor rutieri din județul Olt pentru primele nouă luni din anul 2026

