O femeie în vârstă de 51 de ani a fost găsită fără viață în locuința sa din comuna Carpen, județul Dolj, după ce ar fi fost bătută cu pumnii și picioarele de concubinul său, un bărbat de 50 de ani. Agresiunea ar fi avut loc în urma unui conflict spontan izbucnit în locuința celor doi. Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Cazul a fost semnalat în dimineața zilei de 26 octombrie, când o femeie din comuna Carpen a anunțat poliția că vecina sa a decedat.
Femeia ar fi fost lovită în urma unui conflict
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Breasta s-au deplasat la fața locului și au găsit-o pe femeia de 51 de ani în locuința sa, fără semne vitale. La examinarea trupului neînsufleţit au fost observate leziuni la nivelul capului și al corpului, existând indicii care au ridicat suspiciunea unei agresiuni fizice, potrivit IPJ Dolj.
Potrivit cercetărilor, în seara zilei de 25 octombrie, în intervalul orar 18:00–19:00, între femeie și concubinul său ar fi izbucnit un conflict spontan, în locuința comună. Anchetatorii susțin că bărbatul ar fi lovit-o în mod repetat cu pumnii și picioarele în zona feței, a toracelui și a abdomenului, iar agresiunile ar fi dus la decesul victimei.
Bărbatul, arestat preventiv pentru 30 de zile
Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj și se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale.
În urma probelor administrate, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor asupra unui membru de familie.
Pe 27 octombrie, acesta a fost prezentat Tribunalului Dolj, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
La activitățile de cercetare au participat și polițiști ai Serviciului Criminalistic și ai Secției 2 Poliție Rurală Breasta. Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.
Citeşte şi: Bărbat de 45 de ani, reținut după ce s-a dezbrăcat într-un parc din Târgu Jiu

