Știri de ultima orăEvenimentBărbat reținut după ce a intrat înarmat cu un pistol și o grenadă airsoft într-un sediu de poliție și i-a cerut unui agent să îl împuște

Bărbat reținut după ce a intrat înarmat cu un pistol și o grenadă airsoft într-un sediu de poliție și i-a cerut unui agent să îl împuște

Un bărbat de 43 de ani din Alba Iulia a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a intrat, sâmbătă seară, în sediul Poliției Municipiului cu o armă și o grenadă de tip airsoft. Acesta le-ar fi îndreptat spre agentul de serviciu și i-ar fi cerut să îl împuște, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba.

Bărbatul a fost imobilizat și încătușat de polițiștii aflați în sediul instituției. La fața locului au intervenit și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

„Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, ar fi intrat în zona de control acces din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, având asupra sa o armă de tip airsoft și o grenadă utilizată în cadrul jocurilor de airsoft, pe care le-ar fi îndreptat către agentul de poliție aflat în serviciu, solicitându-i acestuia să îl împuște”, au transmis reprezentanții IPJ Alba, într-un comunicat citat de Agerpres.

Polițiștii au găsit și un briceag asupra bărbatului

În urma controlului corporal, polițiștii au descoperit asupra bărbatului și un briceag. Potrivit IPJ Alba, agentul de poliție nu a fost rănit în timpul incidentului.

Bărbatul este cercetat pentru ultraj

În cursul nopții, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru ultraj și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS