Știri de ultima orăEvenimentPatru persoane rănite după ce un container cu deșeuri din plastic a căzut peste o mașină, în Argeș

Patru persoane rănite după ce un container cu deșeuri din plastic a căzut peste o mașină, în Argeș

Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, în municipiul Curtea de Argeș, după ce un container încărcat cu deșeuri din plastic a căzut peste un autoturism. Accidentul s-a produs în zona de acces către autostrada A1, iar traficul pe DN 73C a fost blocat.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, containerul ar fi căzut de pe vehiculul care îl transporta și a ajuns peste autoturismul în care se aflau patru persoane.

La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, SMURD și Serviciului de Ambulanță Județean, care au acordat îngrijiri victimelor.

„Echipajele medicale au asistat patru persoane, ulterior, una dintre acestea refuzând transportul la spital. Paramedicii SMURD au preluat o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 29 ani, care acuză dureri la coloana cervicală. Echipajul SAJ transportă la spital alte două persoane”, a transmis ISU Argeș.

În urma accidentului, circulația pe DN 73C, între Curtea de Argeș și Râmnicu Vâlcea, a fost blocată, traficul fiind deviat pe rute ocolitoare.

Citește și: Escrocherie incredibilă în Italia. Cinci foști angajați ar fi aflat unde se aflau biletele câștigătoare la loterie și au obținut 24 de milioane de euro


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS