Opt persoane care au atacat, în luna august, pe un drum judeţean din localitatea Căprioara, judeţul Cluj, o ambulanţă care transporta un pacient, rănind un membru al echipajului, au fost trimise în judecată. Cei opt se află în arest preventiv după ce au blocat autosanitara cu două maşini şi au lovit-o cu un topor, o lopată, o rangă, pari, o bâtă şi pietre.
În 8 august, medicii chemaţi să acorde îngrijiri unui pacient în Recea-Cristur, judeţul Cluj, au fost atacaţi cu bâte, topoare şi pietre, pe fondul unor zvonuri propagate pe TikTok despre o presupusă „ambulanţă care fură copii”.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej au anunţat, miercuri, că procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a opt inculpaţi, cercetaţi pentru lovirea unui personal medical aflat în exerciţiul funcţiunii, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.
„Din probatoriul administrat a rezultat că la data de 08.08.2026, în jurul orelor 22:20-22:30, pe drumul judeţean 109A, în localitatea Căprioara din judeţul Cluj, mai mulţi inculpaţi au împiedicat deplasarea unei autospeciale ambulanţă aparţinând IGSU Cluj, aflată în misiune şi în interiorul căreia se aflau membrii unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj şi un pacient, prin poziţionarea pe carosabil a două autovehicule. Ulterior, inculpaţii au atacat autospeciala, lovind în mod repetat capota, parbrizul, aripile şi caroseria cu un topor, o lopată, o rangă, pari, o bâtă şi pietre, provocând avarierea vehiculului şi tulburând grav ordinea şi liniştea publică”, arată procurorii, potrivit News.ro.
Șoferul ambulanței a fost rănit la ochi de cioburile din parbriz
În cursul atacului, una dintre pietrele aruncate a spart parbrizul autospecialei, iar cioburile rezultate l-au rănit la ochi pe șofer, care a fost operat și a necesitat pentru vindecare 18-20 de zile de îngrijiri medicale.
Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Dej.
Ministerul Sănătăţii a condamnat ferm atacul revoltător asupra echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj, provocat de dezinformări absurde apărute pe platforme din social media, solicitând instituţiilor cu competenţe fermitate maximă.

