Anthropic, OpenAI, SpaceXAI şi Google sunt acuzate într-un nou proces că ar fi ajuns la o înţelegere ilegală pentru a coordona încetinirea dezvoltării inteligenţei artificiale, încălcând legislaţia antitrust din SUA, potrivit Associated Press.
Procesul a fost depus vineri la Tribunalul Federal pentru Districtul de Nord al Californiei. Reclamanţii susţin că o coordonare între principalii concurenţi din industria AI ar reduce competiţia şi, implicit, valoarea serviciilor pentru utilizatorii care plătesc abonamente la ChatGPT, Claude, Grok sau Gemini.
Acţiunea este iniţiată de patru abonaţi ai acestor servicii, în numele unui grup propus la nivel naţional de utilizatori plătitori.
Declaraţiile din 12 septembrie, în centrul procesului
Potrivit plângerii, presupusa coordonare s-ar fi concretizat în principal pe 12 septembrie, când CEO-ul Anthropic, Dario Amodei, a publicat un eseu în care cerea cooperarea întregii industrii pentru încetinirea progreselor AI şi introducerea unor măsuri de siguranţă mai stricte.
În aceeaşi zi, Sam Altman de la OpenAI, Elon Musk de la SpaceXAI şi Demis Hassabis de la Google DeepMind şi-au exprimat public acordul cu propunerile lui Amodei.
Reclamanţii susţin însă că apropierea dintre companii în această privinţă începuse cu luni înainte. Ei invocă o declaraţie din iulie, semnată de angajaţi de rang înalt ai mai multor laboratoare AI, care recunoştea existenţa unei ”presiuni concurenţiale intense pentru a nu încetini unilateral” dezvoltarea şi cerea guvernului să sprijine un efort global pentru reducerea ritmului dezvoltării AI automatizate.
Potrivit reclamanţilor, companiile sunt libere să decidă individual să încetinească dezvoltarea tehnologiei din motive de siguranţă, dar legislaţia antitrust le-ar interzice să înlocuiască deciziile individuale printr-o restrângere colectivă a competiţiei.
”AI va scăpa rapid de sub controlul oamenilor şi ne-ar putea ucide pe toţi dacă permitem ca siguranţa şi regulile AI să fie controlate prin acorduri private, în interes propriu, între cele mai puternice companii tehnologice cu scop lucrativ din lume”, a declarat Nick Rowley, avocatul principal al reclamanţilor.

