Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Dosar penal pentru un bărbat care a intrat noaptea în curtea fostului socru

Gorj: Dosar penal pentru un bărbat care a intrat noaptea în curtea fostului socru

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, în noaptea de miercuri spre joi, prin apel 112, de un bărbat de 44 de ani, din comuna Bolboși, sat Igirosu, că fostul său ginere ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței sale.

Un bărbat de 31 de ani, din comuna Bolboși, sat Bălăcești, a pătruns în curtea imobilului în care locuiește apelantul, cu intenția de a purta o discuție cu fiica apelantului (fosta sa parteneră), cu privire la copilul minor pe care îl au împreună.

Din verificările efectuate a reieșit că bărbatul ar fi pătruns în curtea imobilului printr-o porțiune a împrejmuirii unde gardul nu mai există, fără a fi necesară forțarea sau deteriorarea acestuia.

Polițiștii au parcurs procedura prevăzută de O.M.A.I. nr. 146/2018, față de apelant și fosta sa parteneră, fără a fi identificat un risc iminent, acestora fiindu-le înmânate formularele necesare pentru a se adresa instanței de judecată.

Dosar penal pentru violare de domiciliu

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că între persoanele implicate au mai existat incidente, în datele de 7 august 2025 și 31 octombrie 2025, fiind întocmite dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de violență în familie și amenințare. De asemenea, pentru protejarea persoanelor vătămate, în perioada 6 noiembrie 2025 – 6 mai 2026, a fost emis un ordin de protecție, de către instanța de jnudecată.

Până la data de 15 iunie 2026, polițiștii au desfășurat activități de gestionare a stării conflictuale, conform dispozițiilor legale, când, în urma persoanele vătămate au precizat că nu mai doresc continuarea activităților de supraveghere, întrucât nu mai exista o stare de temere.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu.

Citeşte şi: Zahărul a atins cel mai mare preț din 2010 încoace

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS