Două persoane, un bărbat și o femeie, au decedat, prin electrocutare, joi după-amiază, 6 august, incidentul având loc în locuința acestora din localitatea Rotileștii Mari, comuna vrânceană Câmpuri.
„În această după-amiază, în jurul orei 16.51, dispeceratul Serviciului Județean de Ambulanță Vrancea a fost alertat prin numărul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui grav incident în satul Rotileștii Mari, comuna Câmpuri. Apelul sesiza faptul că două persoane s-au electrocutat în propria locuință și se află în stare de inconștiență. La fața locului au fost direcționate imediat, o ambulanță cu asistent medical din cadrul Substației Panciu și un echipaj SMURD pentru primul ajutor calificat”, a menționat sursa citată.
La sosirea echipajelor de intervenție la domiciliul indicat, cele două victime, o femeie de 66 de ani și un bărbat de 48 de ani, au fost găsite în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator, în urma electrocutării.
„Personalul medical a început imediat protocoalele avansate de suport vital. S-au aplicat manevre de resuscitare cardiopulmonară timp de 45 de minute. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele medicale, organismele celor doi pacienți nu au răspuns manevrelor de resuscitare. Ca urmare, a fost declarat decesul ambelor persoane la fața locului”, au transmis reprezentanții SAJ Vrancea.
Cercetările privind circumstanțele exacte și cauzele în care s-a produs nefericitul accident sunt continuate de către organele de poliție.
Citește și: Adolescentă căutată de poliție după ce a plecat dintr-un centru al DGASPC Dolj

