Știri de ultima orăActualitateDouă petroliere, lovite de drone în apropierea terminalului de la Marea Neagră. Încărcarea petrolului a fost sistată

Două petroliere, lovite de drone în apropierea terminalului de la Marea Neagră. Încărcarea petrolului a fost sistată

Consorţiul de conducte de la Marea Caspică (CPC) a anunţat joi un nou atac cu drone asupra a două petroliere în zona terminalului său de lângă Novorossiisk, în urma căruia încărcarea petrolului a fost din nou oprită.

„La data de 30.07.2026, la ora 01:48, petrolierul „NISSOS SIFNOS”, sub pavilionul Insulelor Marshall, al cărui expeditor era „Tengizchevroil” (compania Chevron), care se afla în curs de încărcare cu petrol la dispozitivul de andocare extern al KTK VPU-3, a fost ţinta unui atac terorist. În urma atacului cu drone, în zona colectoarelor de preluare a petrolului de pe puntea de marfă a izbucnit un incendiu, care a fost stins de echipajul petrolierului, cu participarea a trei nave auxiliare ale CPC”, se menţionează în comunicatul citat de TASS, scrie News.ro.

Nu există răniţi sau victime, iar scurgerea de petrol a fost, de asemenea, evitată. Tankerul şi-a păstrat flotabilitatea, iar în prezent se efectuează evaluarea avariilor.

Încărcarea petrolului a fost sistată

„În acelaşi timp, încărcarea petrolului este oprită în acest moment, iar obiectivele conductei de petrol funcţionează în regim normal”, precizează consorţiul CPC.

În plus, la şase mile marine de terminalul maritim al CPC, a fost atacat şi petrolierul MARATHI, care arbora pavilionul Insulei Man şi se îndrepta spre terminal pentru a încărca petrol.

„Astfel, au fost ignorate apelurile Republicii Kazahstan şi ale altor acţionari străini ai CPC, inclusiv prin intermediul Departamentului de Stat al SUA, privind inadmisibilitatea utilizării forţei împotriva obiectivelor infrastructurii energetice internaţionale”, a transmis consorţiul, potrivit TASS.

CPC a raportat în repetate rânduri atacuri cu drone asupra tancurilor petroliere din zona terminalului său din Marea Neagră. Ziarul The Wall Street Journal, citând o sursă, a afirmat că administraţia SUA a avertizat Ucraina să nu mai lovească navele şi infrastructura petrolieră ale ţărilor terţe din Marea Neagră. Potrivit sursei, directorul general al companiei americane Chevron, Mike Wirth, a abordat, în cadrul unei discuţii cu reprezentanţii Casei Albe, problema daunelor colaterale cauzate de atacurile Ucrainei.

România, victimă colaterală

Sistemul de conducte petroliere CPC este cea mai mare rută de transport al petrolului din regiunea Caspică către pieţele mondiale. Conducta principală, cu o lungime de 1.500 km, traversează teritoriul Rusiei şi leagă zăcămintele din vestul Kazahstanului de coasta rusă a Mării Negre, unde petrolul este încărcat pe tancuri petroliere prin terminalul maritim CPC.

Peste jumătate din importurile de țiței ale României provin din Kazahstan. Acesta este transportat prin conducta CPC până în portul Novorossiisk, unde este încărcat pe petroliere și livrat către România. Cea mai mare parte a țițeiului importat este procesată la rafinăria Petromidia, operată de Rompetrol – KMGI, care deține peste 40% din capacitatea națională de rafinare și este unul dintre principalii furnizori de carburanți de pe piața românească.

Ilie Bolojan a vorbit la telefon chiar ieri cu omologul său din Kazahstan, Olzhas Bektenov, despre securitatea aprovizionării României cu ţiţei.

Citeşte şi: Doi peștișori aurii au fost declarați de un tribunal ființe sensibile cu drepturi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS