Știri de ultima orăLocalDoljRețea de trafic de cocaină destructurată de DIICOT și BCCO Craiova. Patru persoane, arestate preventiv

Rețea de trafic de cocaină destructurată de DIICOT și BCCO Craiova. Patru persoane, arestate preventiv

Polițiștii și procurorii DIICOT Craiova au destructurat o rețea de trafic de droguri de mare risc. Drogurile erau vândute în București, Ilfov și Dolj, pentru sume de până la 6.000 de lei. Patru persoane sunt cercetate în acest dosar. Este vorba despre doi bărbați și două femei, cu vârste între 23 și 34 de ani, care sunt acuzați de trafic de droguri de mare risc și complicitate la trafic de droguri de mare risc.

Anchetatorii susțin că persoanele cercetate ar fi desfășurat activități de procurare, deținere și comercializare de cocaină în mai multe județe din țară.

Cocaină comercializată timp de patru luni

Potrivit anchetatorilor, în perioada martie – iunie 2026, la diferite intervale de timp, trei dintre persoanele cercetate – două femei și un bărbat – ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de cocaină în municipiul București și în județele Ilfov și Dolj. Tranzacțiile s-ar fi realizat pentru sume cuprinse între 800 și 6.000 de lei, în funcție de cantitatea de drog comercializată, potrivit IPJ Dolj.

Un bărbat de 34 de ani, suspectat că a sprijinit activitatea infracțională

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în timpul tranzacționării drogurilor, persoana în vârstă de 23 de ani ar fi beneficiat de sprijinul unui bărbat de 34 de ani, cercetat în același dosar pentru complicitate la trafic de droguri de mare risc. Pe parcursul investigațiilor, polițiștii au indisponibilizat mai multe cantități de cocaină comercializate de persoanele cercetate.

Șase percheziții domiciliare și probe ridicate de anchetatori

La data de 23 iulie 2026, polițiștii au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară. În urma descinderilor au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă considerate relevante pentru documentarea activității infracționale și soluționarea cauzei.

Cei patru suspecți au fost arestați preventiv

La 24 iulie 2026, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea celor patru persoane cercetate. În aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.

Citeşte şi: „Violența costă libertate”. Polițiștii doljeni, acțiuni de prevenire alături de asistenții maternali

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS