Căutările resturilor dronei doborâte sâmbătă dimineaţă în zona Sfântu Gheorghe, din judeţul Tulcea, şi ale rachetei interceptoare, sunt reluate duminică, potrivit anunţului făcut de Ministerul Apărării.
„Căutările efectuate de echipele MApN pentru identificarea resturilor de dronă şi de rachetă interceptoare au fost întrerupte. Drona a fost doborâtă de o aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Române la aproximativ 10 kilometri vest – nord-vest de localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea, într-o zonă nelocuită, cu teren greu accesibil”, au transmis sâmbătă seară reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, conform news.ro
Ei au adăugat că activitatea de căutare va fi reluată duminică. Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Mesaj RO-Alert pentru informarea populaţiei
Reprezentanţii MApN au menţionat că, sâmbătă dimineaţa, au continuat atacurile cu drone ale Federaţiei Ruse asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, aflate în proximitatea frontierei fluviale cu România.
Astfel, în jurul orei 01.00, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat un grup de ţinte aeriene la aproximativ 20 de kilometri nord de localitatea Vâlcove, una dintre ele evoluând înspre nord-estul judeţului Tulcea.
Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din nordul judeţului Tulcea, iar un mesaj RO-Alert pentru informarea populaţiei din zona vizată a fost transmis la ora 01.39. De asemenea, un elicopter IAR 330 Puma SOCAT a decolat pentru monitorizarea situaţiei.
Cteşte şi: Un mort şi 16 răniţi, după ce o maşină a intrat în mulţime la parada Gay Pride de la Berlin

