Știri de ultima orăSportFotbalStatistici cheie și cote la pariuri înaintea finalei Cupei Mondiale: Spania vs Argentina

Statistici cheie și cote la pariuri înaintea finalei Cupei Mondiale: Spania vs Argentina

Duminică, de la ora 22:00, Spania și Argentina trag cortina peste ediția din 2026 a Cupei Mondiale. La New York se vor întâlni două echipe care pun accent pe fotbalul de posesie, însă Spania a impresionat și prin jocul defensiv la această ediție. Ibericii pornesc cu prima șansă la casele de pariuri să câștige al doilea trofeu din istoria lor la Cupa Mondială.

În finală se întâlnesc două echipe care se cunosc bine. În istoria meciurilor precedente, fiecare echipă a câștigat de 6 ori, iar 2 meciuri s-au terminat la egalitate. Ultima dată, Spania și Argentina s-au întâlnit într-un amical disputat în 2018, când ibericii s-au impus cu 6-1.

De atunci, multe s-au mai întâmplat. În 2022, Argentina a devenit campioană mondială, iar în 2024 ibericii au reușit să câștige titlul continental. Așadar, pentru prima dată în istorie, în finala Cupei Mondiale se vor întâlni campioana Europei cu campioana Americii de Sud, Argentina având și titlul la Copa America. Mai mult, este pentru prima dată când se întâlnesc în finala Cupei Mondiale primele două echipe din clasamentul FIFA.

Statistici înaintea finalei

Spania a primit doar un gol la Cupa Mondială. Ibericii au impresionat la această ediție a Cupei Mondiale și prin jocul ofensiv. Rodri, Aymeric Laporte și Pau Cubarsi au avut evoluții excelente în apărare, la care se adaugă și prestațiile portarului Unai Simon, favorit să fie desemnat cel mai bun goalkeeper al competiției.

Lionel Messi este pe primul loc în clasamentul pentru Gheata de Aur, cu 8 goluri și 4 pase decisive. Kylian Mbappe are 8 goluri și 3 pase decisive și poate să își îmbunătățească statistica în finala mică pe care o va disputa contra Angliei.

Argentina are trei titluri mondiale în palmares. Primul a fost obținut pe teren propriu, în 1978, iar următorul în 1986. Argentina este și campioana mondială en-titre, după ce s-a impus în Qatar. În schimb, Spania a disputat o singură finală, la ediția din 2010, pe care a și câștigat-o în Africa de Sud, după victoria cu Olanda.

Cum văd bookmakerii duelul Spania vs Argentina

Cotele la pariuri sportive indică un ușor avantaj pe care Spania îl are înaintea finalei de duminică. Per total, ibericii au avut un joc mai consistent și nu au trecut prin atât de multe emoții precum reprezentativa Argentinei. Astfel, cotele publicate de agenția Don.ro sunt cele de mai jos:

  • Spania să câștige trofeul – 1.68
  • Argentina să câștige trofeul – 2.20
  • Spania să câștige în 90 de minute – 2.44
  • Egalitate – 3.10
  • Argentina să câștige în 90 de minute – 3.50

Spania a trecut fără emoții de fazele eliminatorii, Argentina a tremurat

După ce a câștigat grupa din care a făcut parte, Spania nu a avut mari emoții în fazele eliminatorii. În 16-imi, contra Austriei, a câștigat cu 3-0, iar apoi a întâlnit Portugalia. Cristiano Ronaldo nu a mișcat în fața ibericilor, care s-au impus cu 1-0. Apoi, în sferturi, Spania a obținut o nouă victorie fără emoții, 2-1 contra Belgiei. În semifinale, deși porneau cu șansa a doua, spaniolii au trecut cu 2-0 de Franța și au făcut cel mai bun meci de la turneul final.

În schimb, traseul Argentinei a fost diferit. În 16-imi, Argentina a avut nevoie de prelungiri pentru a trece de Capul Verde. Cu Egipt a revenit de la 0-2 și a obținut calificarea, în timp ce cu Elveția a avut iar nevoie de prelungiri. În confruntarea cu Anglia din semifinale, Argentina a revenit iar după ce a fost condusă și a obținut calificarea în prelungirile timpului regulamentar de joc.

Traseul celor două echipe până în finală a fost, astfel, diferit, dar rămâne de văzut ce ne va oferi confruntarea de duminică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS