Știri de ultima orăLocalMașină lovită de tren la o trecere la nivel cu calea ferată din Slatina! O femeie a ajuns la spital

Mașină lovită de tren la o trecere la nivel cu calea ferată din Slatina! O femeie a ajuns la spital

O tânără de 30 de ani a fost rănită, duminică dimineață, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată din municipiul Slatina.

Accidentul s-a produs în jurul orei 08.25, la intersecția străzii Milcov cu trecerea la nivel cu calea ferată. Polițiștii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că autoturismul condus de o femeie de 30 de ani, din orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea, a intrat în coliziune cu un tren condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Găneasa. Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

În urma impactului, șoferița a fost rănită și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale.

Atât conducătoarea auto, cât și mecanicul locomotivei au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Citește și: Accident grav la o trecere de cale ferată! Un bărbat a fost lovit în plin de tren


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS