Un șofer de 28 de ani și-a pierdut viața în accidentul vineri dimineață pe DN 17, în zona cunoscută drept „Zidul Morții”, la intersecția cu Varianta Ocolitoare a municipiului Suceava.
Accidentul a fost sesizat la ora 05.32, cândautoturism a intrat în coliziune cu zidul de susținere al pasajului rutier.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 05.30, șoferul, cu domiciliul în comuna Dobârceni, județul Botoșani, conducea un autoturism Volkswagen Golf cu număr provizoriu de înmatriculare, pe DN 17, din direcția Stroiești către Șcheia. În apropierea intersecției cu centura Sucevei, în condiții necunoscute a intrat în coliziune cu zidul de susținere al variantei ocolitoare a Sucevei.
În autoturism se afla doar conducătorul auto. Impactul a fost extrem de puternic, iar echipajele ajunse la fața locului au constatat că tânărul suferise leziuni incompatibile cu viața.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Citește și: Jandarmii mehedințeni asigură ordinea publică la evenimentele din acest weekend

