Știri de ultima orăPoliticaNationalPOT vrea un guvern proocidental și se disociază de AUR

POT vrea un guvern proocidental și se disociază de AUR

Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a anunțat marți, 23 iunie, după consultările de la Palatul Cotroceni, că parlamentarii POT susțin o formulă de guvernare prooccidentală, proamericană.

Anamaria Gavrilă a declarat că discuția cu președintele Nicușor Dan a fost una constructivă.

„Noi, parlamentarii POT, vom susține o formulă prooccidentală, proamericană, unde noi să fim partea pro-românească. Vrem ca proiecte care sunt pentru români, legi care sunt pentru români să fie incluse în programul de guvernare“, a spus ea, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni.

POT se disociază complet de AUR

Anamaria Gavrilă a declarat că, în actuala criză, POT a avut un comportament „rezonabil“, înțelegând că „bătăliile“ trebuie purtate pe rând.

„Am înțeles că nu poți să faci spectacol atunci când țara are nevoie să fie scoasă din criză. Așa ne vom comporta și în continuare. Vom fi factorul de echilibru, de sprijin și vom arăta că, pe lângă ce se vede în politica românească – adică lipsă de maturitate, circ, scandal – POT poate fi partidul care să ajute să ieșim dintr-o situație de criză.

Ne disociem complet de comportamentul AUR. Credem că ar fi fost o situație mult mai matură să înțeleagă că acum bătălia este cu guvernul Bolojan-USR, care nu a fost încă îndepărtat”, a declarat Gavrilă.

Citeşte şi: Victor Ponta, propus premier de Grupul Uniți pentru România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS