Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinţi au desfășurat luni, 25 mai, în intervalul orar 11.00–15.00, o acțiune în sistem „Releu”, având ca scop reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor de circulație.
Pentru desfășurarea acțiunii au fost instituite cinci filtre rutiere, fiind angrenați polițiști din structurile de poliție rutieră și polițiști de ordine publică, și au fost utilizate patru mijloace tehnice pentru măsurarea vitezei.
Pe parcursul acțiunii au fost efectuate 54 de testări pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice și 5 testări pentru consumul de substanțe psihoactive, fără a fi înregistrate testări pozitive.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 109 sancțiuni contravenționale, dintre care 17 pentru depășirea regimului legal de viteză, 7 pentru depășiri neregulamentare, 6 pentru neportul centurii de siguranță și 79 pentru alte abateri la regimul rutier.
Valoarea sancțiunilor aplicate este de 90.000 de lei.
Ca măsuri complementare, pentru neregulile constatate polițiștii au retras 6 certificate de înmatriculare, au reținut 11 permise de conducere și au verificat din punct de vedere tehnic 21 de vehicule, cu sprijinul Registrului Auto Român.
Pe durata desfășurării acțiunii nu au fost înregistrate accidente rutiere.
În cadrul activităților preventive, conducătorii auto au fost informați cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, a limitelor legale de viteză și a adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Citește și: Femeie ucisă de o umbrelă luată de vânt, pe terasa unui restaurant

