Știri de ultima orăActualitateVremea se menține rece până mâine

Vremea se menține rece până mâine

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că vremea se menține rece, în toată țara, până sâmbătă.

Încă de miercuri, valorile termice au fost în scădere în toată țara, iar azi vremea continuă să fie deosebit de rece pentru această perioadă (abateri de 8…12 grade față de mediile multianuale). Pe parcursul nopților local în jumătatea de nord a țării și izolat în rest se va produce brumă.

Vor fi perioade în care va ploua mai ales în sudul și estul țării și prin acumulare vor fi cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat de peste 20 l/mp.

La munte, dar trecător și în dealurile subcarpatice ale Moldovei și în estul și sud-estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță, măzăriche și ninsoare). La altitudini în general de peste 1400 m, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă (5…8 cm). Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40…45 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de peste 60…70 km/h.

De luni, vremea începe să se încălzească, iar temperaturile vor depăși chiar și 25 de grade.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS