Un bărbat a rămas fără permis pentru 90 de zile, după ce a fost înregistrat de radar circulând cu 120 km/h în localitatea în localitatea Brădești.
„Un bărbat, de 42 ani, din municipiul Craiova, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în localitatea Brădești, cu viteza de 120 km/h (+ 70 km/h).
Acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile“, potrivit IPJ Dolj.

